ADVERTORIAL. Lucrările din cartierul Măgura au fost blocate fiindcă nu exista autorizaţie de la Regionala CFR pentru realizarea subtraversării căii…
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița s-au impus vineri, 23 septembrie, cu scorul de 39-22 (16-11), cu CSU Politehnica Timișoara, în etapa a II-a a Diviziei A, Seria C! În prima etapă rosso-nerii au stat, deoarece Drobeta-Turnu Severin s-a retras din campionat!
REȘIȚA – De asemenea, breteaua de întoarcere spre Centrul Civic, la ieșirea de sub Pasajul Intim pe banda de mers în jos, se închide temporar pentru lucrări, urmând să fie redeschisă la sfârșitul lunii octombrie în funcție de evoluția lucrărilor!
DOMAȘNEA – Ieri, 22 septembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Prezent sâmbătă la Caransebeș ca să nu apară surprize la alegerea lui Felix Borcean ca șef al PSD-ului municipal, prim-vicepreședintele social-democrat Sorin Grindeanu a reluat unele din temele de campanie din 2020, lansând un atac dur spre Romeo Dunca și liberalii din Caraș-Severin!
LUPAC – Partida dintre AFC Voința Lupac și FC Progresul Ezeriș de sâmbătă, 17 septembrie, s-a încheiat cu scorul de 4-2, meci contând pentru etapa a IV-a a Ligii 3, Seria a VII-a!
REȘIȚA – Lăcașul din centrul Reșiței a fost finalizat în 1872, iar în anii ‘80 a scăpat de buldozere!
EZERIŞ – O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alta a fost rănită în urma unui grav accident rutier, produs azi-noapte, în jurul orei 22.21, pe DN 58, aproape de Brebu!
REŞIŢA – Testele se fac într-unul din corturile amplasate în curtea Staţionarului I, însă chiar dacă rezultatele se dau la poartă, tot există riscul ca cel infectat să răspândească virusul în comunitate fără să ştie!
REȘIȚA – Sezonul 2020/2021 al Ligii Naționale va debuta în această săptămână, iar toate meciurile primelor trei etape se vor desfășura în Sala Polivalentă și în sala „Kati Szabo”, ambele din Sfântu Gheorghe. Accesul spectatorilor în primele trei etape nu va fi permis!
REȘIȚA – Campionatul Național individual de lupte (aptitudini specifice) a avut loc în perioada 7-12 septembrie, la Costinești, iar reșițenii s-au întors acasă cu opt medalii de aur și trei de bronz!
CARAȘ-SEVERIN – Jucătoarea originară din Caransebeș s-a impus dramatic în finala de la Istanbul, după ce a trecut în trei seturi de fostul număr 5 mondial, Eugenie Bouchard. Primul titlu WTA, o performanță cu care puțini sportivi din lume se pot mândri!
REȘIȚA – La finalul acestei săptămâni a avut loc la București, pe stadionul „Iolanda Balaș”, Campionatul Național de 20 de km marș, acolo unde reșițenii s-au evidențiat și în acest an. Nu mai puțin de 12 medalii au cucerit mărșăluitorii reșițeni: cinci medalii de aur, cinci de argint şi două de bronz!
CARAȘ-SEVERIN – Progresul Ezeriș a pierdut sâmbătă, 12 septembrie, scor 0-2, partida cu Progresul Pecica, din prima etapa a Ligii 3!
REŞIŢA – Dacă zilele trecute operatorul Transport Urban Reşiţa anunţa introducerea unui singur autobuz, o balenă albastră, pentru a le asigura copiilor din municipiu drumul spre şcoală şi spre casă, lucrurile s-au modificat şi vor exista trei autobuze, toate începând din 14 septembrie!
ANINA – Datorită demersurilor făcute de administraţia locală, în curând, Anina va fi pusă pe harta staţiunilor turistice de interes local!
CARAȘ-SEVERIN – Apărut recent la editura Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti „eLiteratura“, noul volum al autorului – „Doar trei cuvinte“ – va fi lansat în curând la Bocşa!