ADVERTORIAL. Luni a avut loc o ședință a Consiliului Local Luncavița. USR PLUS are un consilier în acea comună, Nicolae…
REȘIȚA – Aceasta este una dintre mărturisirile făcute de omul de afaceri reşiţean Cristian Oneţiu cunoscutei realizatoare TV Denise Rifai, în cadrul emisiunii „40 de întrebări“!
CARAȘ-SEVERIN – Cele două formații din Caraș-Severin, care evoluează în Seria a VII-a a Ligii 3, vor disputa primele jocuri din returul campionatului pe teren propriu! AFC Voința Lupac va întâlni sâmbătă, 29 octombrie, de la ora 15.00, echipa CS Gilortul Târgu Cărbunești, în timp ce FC Progresul Ezeriș va juca de la aceeași oră cu ACS Viitorul Șimian!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Registrul Auto Român (RAR) a trimis un comunicat pentru a linişti șoferii în privinţa faptului că vor fi amendați dacă nu au mașinile echipate cu anvelope de iarnă la 1 noiembrie, dar și să clarifice situația anvelopelor „all season“!
ARMENIȘ – După trei ani de şantier şi prin efortul a peste 300 de oameni, WWF România a inaugurat recent Campusul WeWilder din comuna Armeniş. Potrivit celor de la WWF România, evenimentul a fost o capsulă a menirii acestui loc: experimentare, idei proaspete, colaborare între sat și oraș, design inspirat de natură!
CARANSEBEȘ – Anunțul a fost făcut chiar de conducerea Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC), instituție pentru care ambulatoriul integrat reprezintă o importantă sursă de venituri!
CARAŞ-SEVERIN – Având în vedere că instituţia are un director nou, în persoana lui Dan Micşa, fostul şef al Ocolului Silvic Anina, s-a schimbat şi componenţa Comitetului Director!
CARAŞ-SEVERIN – De curând, Direcţia de Statistică din Caraş-Severin a prezentat o informare cu privire la principalii indicatori economici și sociali ai județului în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2020!
REŞIŢA – Este o iniţiativă a Clubului Lions Onix Reşiţa, care în colaborare cu toate cluburile Lions din Reşiţa şi cu Primăria Reşiţa vor să tragă un semnal de alarmă asupra gravităţii acestei boli!
REŞIŢA – CSM Reşiţa a obţinut joi, 12 noiembrie, prima victorie pe teren propriu din această ediţie de campionat. Echipa pregătită de Alin Minteuan s-a impus cu scorul de 1-0 împotriva Concordiei Chiajna, într-un joc din etapa a X-a a Ligii 2. Unicul gol al partidei a fost înscris de Cristian Danci, în minutul 28, după o fază creată de Bogdan Szijj!
CARAŞ-SEVERIN – 40 de poliţişti rutieri din patru judeţe – Caraş-Severin, Timiş, Mehedinţi şi Hunedoara – şi-au dat mâna pentru o acţiune de tip preventiv-reactiv, în sistem integrat, pe DN 6 şi DN 68. Aceasta s-a derulat între orele 11.00 şi 17.00 şi a urmărit reducerea numărului de victime prin accidente rutiere!
CARAŞ-SEVERIN – Şapte pacienţi au pierdut lupta cu noul coronavirus la Reşiţa, decesele fiind raportate joi de Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin!
CARAŞ-SEVERIN – A venit frigul, iar corturile pentru izolare şi triaj erau clar depăşite. Nu ne referim aici la numărul pacienţilor, ci la frigul din ele, care le face inutilizabile!
CARAŞ-SEVERIN – Pentru că se actualizează sistemul informatic al RAR, în perioada 13 noiembrie 2020 (ora 14.00) – 16 noiembrie 2020 (ora 08.00), nu se vor efectua servicii care țin de evidența inspecțiilor tehnice periodice!
CARAȘ-SEVERIN – Investiția este realizată de TMK Hydroenergy Power, parte a Grupului CEZ în România, în perioada 2020-2022, aproape jumătate din sumă fiind din fonduri norvegiene, printr-un proiect de mediu!
REŞIŢA – Puţin respect, domnilor, care vă ocupaţi de gropile noilor sosiţi în cimitire! Nu e posibil să ştergi cu totul urmele mormintelor altora!