CORONINI – După finalizarea etapei de cercetare arheologică preventivă, proiectul de restaurare şi consolidare a fostei fortificaţii medievale, finanţat de…
CARANSEBEȘ – Investiția aparține Primăriei Caransebeș, astfel că din această săptămână cei aproape 1200 de elevi au din nou acces la consultații și tratamente dentare gratuite!
CARAȘ-SEVERIN – Violența și agresivitatea își spun cuvântul în cazul infracțiunilor contra patrimoniului, astfel că a crescut numărul tâlhăriilor și al distrugerilor, scăzând cel al furturilor și al înșelăciunilor!
REŞIŢA – Este tristul semnal de alarmă pe care-l trage Direcţia de Asistenţă Socială din Reşiţa, îngrijorată de fenomen!
REȘIȚA – Mă emoţionează micimea noastră în măreţia Universului. Nu știu dacă ați observat, de după perdele, din birouri, printre…
CARAȘ-SEVERIN – Ministrul Afacerilor Interne crede că, prin această decizie, Banatul Montan poate deveni o emblemă pentru toată România!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – 150 de elevi reșițeni participă la proiectul gândit de Andrei Bălbărău și Ioana Ciolea. Este vorba despre proiectul „Caiet de Reșița”, în care sunt implicate cinci clase de la școlile gimnaziale nr. 6 și 7 și liceele „Traian Lalescu” și „Diaconovici-Tietz”!
CARAȘ-SEVERIN – Și asta doar dintr-un număr total de 264, ce au trecut prin expertizare, fiind încadrate într-una dintre clasele de risc seismic, 31 dintre ele riscând să fie grav afectate în cazul unui cutremur puternic!
CARAȘ-SEVERIN – Prima etapă din acest an a adus și schimbarea de lider, după ce Magica Balta s-a împotmolit la Moldova Nouă, iar ACS 2017 Slatina Timiș a câștigat mai ușor decât se aștepta la Ocna de Fier. Slatina a trecut pe primul loc, cu 36 de puncte, la fel ca și Magica, dar cu golaveraj mai bun pentru trupa lui Adi Neagu!
REȘIȚA – Înotătorul pregătit de Nadia Câmpan s-a remarcat la un concurs internațional desfășurat în Ucraina. Denis Popescu a cucerit trei medalii la „Multinations Swimming Meet”. Acesta a luat aurul în proba de 100 metri spate și o medalie de bronz în proba de 50 metri spate. Cu echipa României, Denis a luat bronzul la 4×100 metri mixt!
MĂURENI – Cu toate astea, intenţia Smithfield de a edifica la Măureni o fermă de suine de reproducţie, cu o capacitate de 10.000 de capete, pentru care Consiliul Local a emis deja un acord de principiu încă din 2018, nu se anulează!
REŞIŢA – Să fii absolvent de învăţământ superior la Reşiţa, în an jubiliar, e clar ceva deosebit!
CARAŞ-SEVERIN – Săptămâna aceasta, poliţiştii cărăşeni de la Rutieră sau cu atribuţii în domeniu sunt cu ochii pe trafic, după excesele de viteză. În cadrul acţiunii „Maratonul vitezei“, oamenii legii au identificat 230 de asemenea excese pe drumurile din judeţ!
REȘIȚA – Formația pregătită de Adrian Falub este într-o creștere de formă, dacă ne raportăm la ultimele două jocuri din campionat, când rosso-nerii au reușit un succes cu scorul de 2-0 la Bacău și o victorie cu același scor acasă, cu Concordia Chiajna. În urma acestor rezultate, CSM Reșița a urcat pe cinci în clasament, adică pe locul de baraj, și speră să rămână acolo și după partida din acest sfârșit de săptămână!
ZĂGUJENI – Poliţiştii de la Transporturi Feroviare din Caransebeş au fost anunţaţi, azi noapte, în jurul orei 23.20, despre faptul că în Gara Zăgujeni o persoană ar fi fost surprinsă şi accidentată de tren!
REŞIŢA – Comunitatea marginalizată, lipsită de drumuri asfaltate, cu canalizare pe stradă, izolată iarna, va avea parte de transport în comun.
CARANSEBEȘ – Criticată zilele trecute că nu are proiecte, municipalitatea răspunde încă o dată prin exemple concrete. Și nu oricum, ci semnând cel mai mare contract de finanțare europeană pe care l-a obținut vreodată Primăria Caransebeș!
CARAŞ-SEVERIN – La cea mai recentă conferinţă de presă, peşedintele Romeo Dunca a dezvăluit că la deponeu sunt mari probleme şi tensiuni. Chiar dacă operatorul deponeului de la Lupac cere o actualizare a preţurilor, ce presupune în unele cazuri chiar triplarea acestora, preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, susţine că nu poate fi de acord cu aşa ceva!
CARAŞ-SEVERIN – Judeţul nostru este următorul care va fi amenajat, începând din luna iunie, în cadrul acestui impresionant proiect de promovare a bogăţiilor cultural-istorice şi naturale ale României. Avem mai mulţi kilometri decât oricare alt judeţ, dar mai e nevoie de 101.000 de euro!
