Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Administraţia locală reşiţeană a aprobat studiul de fezabilitate pentru amenajarea a 24 de locuri în 12 noi staţii de reîncărcare a maşinilor electrice!

Datorită participării municipiului Reşiţa la programul derulat de către Administraţia Fondului de Mediu, alte 12 staţii noi de reîncărcare pentru vehiculele electrice urmează să fie amplasate în diferite zone ale urbei de pe Bârzava. Toate aspectele legate de documentaţia tehnico-economică au fost aprobate zilele trecute de către aleşii reşiţenilor, devizul general al investiţiei ridicându-se la 2.993.246,55 lei, din care circa 2.219.269,48 lei este suma finanţată prin programul AFM. De la bugetul local, potrivit deciziei Consiliului Local, se vor aloca 773.977,07 lei reprezentând cheltuieli neeligibile, pentru construcţii şi montaj suma repartizată fiind de 958.447,85 lei.

Potrivit studiului de fezabilitate, staţiile vor fi amplasate în mai multe zone astfel încât, pe lângă cele existente deja, să fie acoperit întreg oraşul. E vorba de B-dul Muncii nr.19, Aleea Şurianu, Aleea Daliilor, Aleea Hunedoarei, Calea Caransebeşului, Aleea Constructorilor, strada Butovăţ (zona stadion „Mircea Chivu“), strada Ştefan cel Mare, strada Parcului (Şcoala de Beton), strada Horia (zona Tribunalului), Calea Timişoarei, precum şi în parkingul din Parcul Industrial de pe Valea Ţerovei.

Aşa cum arată indicatorii din proiect, la fiecare staţie electrică se vor putea reîncărca câte două autovehicule simultan, puterea instalată fiind de 72 kw per staţie. În ceea ce priveşte execuţia lucrărilor şi punerea în funcţiune, estimarea făcută este de circa 10 luni. Cu privire la caracteristicile tehnice, proiectantul a specificat printre altele alimentare trifazată, grad de rezistenţă antivandal IK 10, sistem de plată cu POS pentru cardul bancar, cititor de card RFID şi NFC, conexiune GPRS şi Wifi, vizualizare încărcare şi kw consumaţi -display. Totodată, fiecare staţie va fi echipată cu indicatori LED care vor anunţa starea staţiei: disponibilă-verde, în lucru-albastră şi defectă-roşu. Meniul de funcţionare va fi în limba română şi engleză, precum şi în minim alte două limbi de circulaţie internaţională.

JCS-Nicoleta Moraru