NAIDĂȘ – Trei proiecte depuse de Primăria Naidăș țintesc obiective importante din satul Lescovița. Conform primarului Marius Pohanka, valoarea cumulată…
CARANSEBEȘ – Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, la un incendiu produs in incinta unui depozit din municipiul Caransebeș, în zona Carboniferă, unde se colectează deșeuri reciclabile!
SLATINA-TIMIȘ – Prima ediție a Memorialului „Cristi Ghera” la tenis cu piciorul a fost câștigată de echipa formată din Avram Roberto și Todor Florin! Competiția s-a desfășurat pe terenul sintetic al școlii de la Slatina-Timiș!
CARAȘ-SEVERIN – Administratorul județului a demisionat miercuri, demisia fiindu-i acceptată de președintele Romeo Dunca. „Îmi doresc mult să se întâmple lucruri bune în viitor, iar calitatea vieții oamenilor să fie alta. În caz contrar… mă voi întoarce“, a spus Vidaicu!
MĂURENI – Pentru evenimentul de inaugurare a bazei sportive și a parcului central din Măureni, de sâmbătă, 5 iunie, primarul…
CARANSEBEȘ – Exasperat de contractele pe care i le-au lăsat pe cap foștii manageri, Adrian Dumbravă solicită prezența inspectorilor Curții de Conturi la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC)!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Deși trăim în era vitezei și a schimbărilor continue, în ARTROM tradiția și inovația pot coexista și chiar colabora. Prețuim rădăcinile noastre, dar în același timp privim către viitor cu inima deschisă!
REȘIȚA – Municipalitatea și-a finalizat implementarea proiectului de digitalizare prin care le permite cetățenilor să beneficieze de servicii rapide, online, fără nelipsitele copii xerox și dosare cu șină!
CARANSEBEȘ – Măsura a fost luată după ce bărbatul de 28 de ani a îmbrâncit o tânără căreia i-a smuls poșeta, din care ulterior a furat banii!
REŞIŢA – Totuşi, în Reşiţa, la Romkazac Petrol, preţul benzinei a fost azi de 9,85 de lei, iar cel al motorinei de 9.95!
CARANSEBEŞ – 3,8 milioane de lei a alocat municipalitatea din Caransebeș pentru extinderea rețelei de gaz, din care mai bine de jumătate din sumă a fost bugetată în acest an!
REŞIŢA – Suma a fost alocată recent de către Ministerul Dezvoltării pentru reabilitarea căii de acces Feroviarului-Dealu Mare!
CARAȘ-SEVERIN – Indemnizația de șomaj a fost majorată ca urmare a indexării valorii indicatorului social de referință, lucru produs acum, pentru prima dată în ultimii 14 ani…
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul Silviu Hurduzeu, preşedintele PSD Caraş-Severin, trage un semnal de alarmă şi spune că trebuie rediscutate condiţiile PNRR! Şi asta pentru că acele condiții s-au schimbat radical față de momentul asumării angajamentelor!
REȘIȚA – Cei mai merituoși asistenți sociali din țară, apreciați la Ateneul Român pe 15 martie! Este vorba despre a VIII-a ediție a Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, unde Banatul de Munte va fi reprezentat de Oana Filip!
REȘIȚA – Deținătorii de carduri pentru transportul în comun reșițean riscă amenzi dacă nu folosesc validatoarele din autobuze la fiecare călătorie!
CARAȘ-SEVERIN – Programul Interreg IPA România-Serbia, trimis spre aprobare Comisiei Europene, oferă șanse de finanțare pentru trei județe: Caraș-Severin, Timiș și Mehedinți. Peste 87,7 milioane de euro va fi bugetul Programului Interreg IPA România-Serbia 2021-2027, în care România va îndeplini rolul de Autoritate de Management, informează ADR Vest!
BERZOVIA – Primăria Berzovia așteaptă răspunsurile din partea CNI și AFM pentru obiective importante. Unul dintre ele este dispensarul, pentru care a fost depus un studiu de fezabilitate pe masa CNI!
CARAȘ-SEVERIN – Și uniformele bleu-jandarm s-au implicat în campania umanitară „Solidari cu Ucraina. Împreună pentru mame și copii“!





