REȘIȚA – CSU Reșița a terminat la egalitate, scor 26-26, partida cu CNOPJ Baia Mare, în etapa a XVII-a a…
CARAŞ-SEVERIN. La clinica Bîrsășteanu Imaging Solutions te întâmpină medici cu experiență și reputație în domeniu, oameni cu suflet frumos și privire caldă, precum și aparatură de ultimă generație, care oferă imagini elocvente pentru stabilirea unui diagnostic exact!
PRIGOR – Primăria Prigor are documentația gata pentru cele două utilități și așteaptă finanțarea. La aproape 26 de milioane de lei se ridică valoarea cumulată a celor două proiecte pentru care primăria mai are de depus ultimele documente la Ministerul Dezvoltării!
CARAŞ-SEVERIN – Vă semnalam vinerea trecută situația de pe Semmeringul bănățean, cu două vagoane ale trenului Oravița-Anina trimise la reparații în plin sezon estival, după ce au stat luni bune în stația CFR din Timișoara. Am încercat atunci să aflăm și poziția oficială a celor de la CFR Călători, însă, probabil, fiind sfârșit de săptămână, nu am reușit!
ILIDIA – 400 de voluntari din toate colțurile țării sunt așteptați în acest sfârșit de săptămână la Ilidia, în județul…
MOLDOVA VECHE – Pompierii militari cărășeni vorbesc despre o intervenție dificilă derulată azi noapte, vreme de câteva ore, pentru stingerea unui incendiu la un adăpost de animale din Moldova Veche!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – În municipiul Reşiţa, oraşele Anina, Bocşa, Moldova Nouă şi jumătate dintre comunele judeţului!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit senatorului social-democrat, ideea majorării TVA este doar o propunere a Comisiei Europene, în niciun caz o impunere!
CARANSEBEȘ – Victima, o tânără de 29 de ani, din Prisaca, s-a dus de bună voie la fostul concubin, un bărbat de 43 de ani din Caransebeș, care din gelozie a bătut-o bine și nu i-ar mai fi dat drumul să plece! A fost nevoie ca femeia să sară pe geam pentru a scăpa!
CARAŞ-SEVERIN – Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență care stabilește măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale pentru un an de zile, începând cu data de 1 aprilie!
SEMENIC – Pârtiile de sanie din stațiunea montană cărășeană au răsunat de chicote de bucurie, spun jandarmii, care le-au pregătit celor mici surpriza zăpezii!
REȘIȚA – Daria Grigoroiu, sportiva pregătită de antrenorul Ștefan Nagy, a obținut locul I, la juniori, la Campionatele Naționale în sală! Atleta aflată în dublă legitimare, atât la Clubul Sportiv Universitatea Reșița cât și la Clubul Sportiv Școlar Reşiţa, a obținut titlul național în proba de 60 de metri garduri!
REȘIȚA – România a fost mai mereu tributară ţărilor puternice, mereu parcă a trebuit să punem în operă, mai abitir decât alții, reguli și reguli, şi parcă acest lucru nu se mai termină. Ați văzut ce repede am pus noi în practică sancțiunile împotriva Rusiei, deși niciun oligarh nu trăiește pe meleagurile noastre?
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 19 martie, cu scorul de 38-31 (18-15) jocul cu CSM Făgăraș și a urcat pe prima poziție în clasamentul play-off-ului! Echipa pregătită de Radu Bote și Mihai Rohozneanu a acumulat în urma acestei victorii 15 puncte, iar Făgărașul a coborât pe locul secund, cu 13 puncte!
CARAȘ-SEVERIN – La nivelul județului, sunt disponibile 8 locații pentru primirea cetățenilor din Ucraina!
REȘIȚA – „Dis-moi dix mots!”, concursul propus de biblioteca județeană cu ocazia Zilei Francofoniei, care se sărbătorește în fiecare an pe 20 martie!
LUPAC – AFC Voința Lupac a câștigat cu 3-0 partida jucată în deplasare cu ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2! Marcatorii Voinței au fost Săndescu, Popa și Cristodulo. „Croații” au profitat de remiza Șimianului de acasă, cu Aurul Brad și s-au calificat în play-off, unde vor juca alături de CSM Reșița, CSM Deva și Pandurii Târgu Jiu!
CARAȘ-SEVERIN – Partida de pe sinteticul din Valea Domanului, dintre ACS Progresul Ezeriș și CSM Deva, s-a încheiat cu scorul de 8-0 în favoarea celor din județul Hunedoara, în etapa a XVII-a a Ligii 3, Seria a VII-a!
REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus sâmbătă, 19 martie, cu scorul de 3-0, în partida împotriva formației CS Gilortul Târgu Cărbunești, din etapa a XVII-a a Ligii 3, Seria a VII-a! Elevii lui Dan Alexa s-au impus grație golurilor marcate de Valentin Lazăr (minutul 17), Ndiaye Mediop (minutul 29) și Ion Vasluian (minutul 52)!





