Caraş-Severin, Romania
Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARAȘ-SEVERIN – 29 de milioane de lei, sumă record, vor fi dați de la județ Direcției Județene de Drumuri. Alocarea se va face în ședința de Consiliu Județean (CJ) din 30 ianuarie pentru reparațiile în așteptare pe contractul cadru. Pe acel contract, au mai rămas 11 milioane de lei, lucru apreciat pozitiv de președintele Romeo Dunca!

CARANSEBEȘ – Deși a depus patru proiecte privind modernizarea de străzi și trotuare prin programul „Anghel Saligny”, municipalitatea a prins, deocamdată, două. Ceea ce arată că mișcarea gândită de primarul Felix Borcean la finele anului trecut, aceea de a depune patru proiecte separate, și nu unul singur mai complex, a fost una cu folos!

DULEU – Polițiștii cărășeni au prins 3 bărbați cu vârste cuprinse între 28 și 54 de ani, în pădurea din zona denumită „Cornet“, din zona satului Duleu, comuna Fârliug. Oamenii legii îi bănuiesc pe cei trei că ar fi tăiat, fără drept, peste 25 de arbori, de specii și dimensiuni diferite, pe care i-ar fi furat cu ajutorul unui autovehicul!