REȘIȚA – Deși sunt muzicieni de marcă, Florian Lungu și Sabin Păutza aduc publicului o carte de glume. Un volum…
CARAŞ-SEVERIN – Statul ar urma să primească 20%, iar restul de 80% ar reveni în teritoriu astfel: 35% Consiliului Județean, iar 45% celui local!
MOLDOVA NOUĂ – După o serie de demersuri, turcii de la Eti Bakir pot demara investiția de peste 200 de milioane de euro pe care o au în plan pentru fostul Moldomin!
CARANSEBEŞ – În joc sunt aproape 12 milioane de lei pentru proiectare, execuție și asistență tehnică pe perioada lucrărilor!
CARAȘ-SEVERIN – Cum să nu rămâi mut în faţa unei asemenea frumuseţi! Coloanele de gheaţă, pictate parcă printre perdele de muşchi verzi, toate unite cumva cu albastrul pur al cerului, îţi taie respiraţia!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Dunca: Pentru cetățeni e important să nu mai piardă ore prețioase din viață pe drumuri, trimiși la Caransebeș sau la Timișoara, iar pentru noi, să nu mai pierdem bani!
MOLDOVA NOUĂ – Este declarația senatorului cărășean la Moldova Nouă, după ce a ascultat problemele cu care se confruntă cetățenii!
CARANSEBEȘ – Este vorba despre un băcăuan de 42 de ani, căutat pentru loviri sau alte violențe, în baza unui mandat emis la Sibiu, surprins la Caransebeș în timp ce se pregătea de o nouă mutare…
CARAȘ-SEVERIN – Cele două formații din Caraș-Severin, care evoluează în Seria a VII-a a Ligii 3, vor disputa primele jocuri din returul campionatului pe teren propriu! AFC Voința Lupac va întâlni sâmbătă, 29 octombrie, de la ora 15.00, echipa CS Gilortul Târgu Cărbunești, în timp ce FC Progresul Ezeriș va juca de la aceeași oră cu ACS Viitorul Șimian!
ADVERTORIAL. După o zi plină de provocări, încărcată de ore multe petrecute la școală sau la muncă, nu ai timp să experimentezi în bucătărie ori să gătești lucruri complicate pentru cină, ultima masă a zilei, care nu trebuie neglijată niciodată!
REȘIȚA – Spune Claudiu Kiss, city managerul Reşiţei, în contextul în care lucrările la linia de tramvai preocupă pe toată lumea. Dacă se lucrează continuu oamenii sunt deranjaţi, dacă nu se lucrează atunci ritmul este prea încet. Dincolo de toate astea, Primăria Reşiţa încearcă să comprime termenul de finalizare!
CARAŞ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean Caraş-Severin, Romeo Dunca, alături de Mădălina Chiosa, viceprimarul municipiului Reşiţa, au primit azi, 27 octombrie 2022, vizita Excelenţei Sale, domnul Dr. Peer Gebauer, ambasadorul Republicii Federale Germania în România!
REȘIȚA – Descriem astfel a noua ediție a Festivalului Internațional „Sabin Păutza”, aflat în desfășurare în acest sfârșit de săptămână. Asta deoarece prietenii sunt „averea” cu care se laudă maestrul Sabin Păutza. I-a spus asta și lui Donald Trump, față de care prietenii îl fac să se simtă mult mai bogat. Mai ales atunci când i se întâmplă să întâlnească la mii de kilometri de casă oameni care au făcut parte din viața sa în urmă cu mulți ani și care nu l-au uitat!
REȘIȚA – În anii ‘50, Nicolae Ciurică lupta alături de partizanii conduși de colonelul Ion Uță. Cinci ani de luptă, opt încercuiri din care spune că Dumnezeu l-a scăpat, apoi zece ani de temniță grea în închisorile comuniste de la Jilava, Craiova, Timișoara, Baia Sprie și Gherla fac din Nicolae Ciurică un erou pe care președintele Iohannis îl decora în 2016 cu Ordinul Național „Serviciul credincios în grad de cavaler”. Azi, Nicolae Ciurică a primit diploma de cetățean de onoare al județului Caraș-Severin!
ROMÂNIA. Cu patru decenii în urmă, compania TMK-ARTROM (fosta Întreprindere de Ţevi din Slatina) îşi începea activitatea!
CARANSEBEȘ – De la acoperișul de la „Traian Doda”, până la repararea unor străzi, sunt lucrări care se derulează în aceste zile, asta și datorită vremii bune de la sfârșit de octombrie!
MOLDOVA NOUĂ – Traversarea Dunării cu Baziaș 4 este un moment de relaxare binemeritat pentru orice drumeț, scriu cei de la BAC Moldova Nouă, mai ales în aceste zile frumoase de toamnă!
REȘIȚA – Patru sportivi legitimați la CSM Reșița, pregătiți de maestrul Zoltan Lipan, fac parte din delegația României în vederea participării la Campionatul European, ce se va desfășura la Florența, în Italia, în perioada 3-6 noiembrie!
