CONSTANTIN DAICOVICIU – Două dintre proiectele depuse de Primăria Constantin Daicoviciu au fost aprobate la finanţare prin Programul Naţional „Anghel…
CARAŞ-SEVERIN – Circa 8 milioane de lei au fost atraşi de două unităţi administrativ-teritoriale din Caraş-Severin, Constantin Daicoviciu şi Oţelu Roşu, în vederea deschiderii a două noi centre pentru persoanele cu dizabilităţi!
CARAȘ-SEVERIN – Autospeciala de intervenție în teren motan este destinată urgenţelor și intervențiilor medicale, fiind dotată cu truse de prim-ajutor, defibrilator, aspirator, targă UT, stații de comunicare și chiar remorcă pentru câinii de căutare-salvare!
ADVERTORIAL. În ținutul cu suflet bun al Domogledului, Carpații par să-și fi adunat toate forțele miraculoase pentru ca, de aici, să izvorască binele. Și zeii au știut asta!
REȘIȚA – Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin, în colaborare cu Consiliul Județean Caraș-Severin, a organizat duminică, 12 decembrie, prima ediției…
REȘIȚA – Pirotehniștii ISU Semenic au fost chemați în această dimineață pentru a interveni în cazul unei bombe descoperite în curtea școlii reșițene!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal cărășean a tras linie după ultima sesiune parlamentară, în cadrul căreia a inițiat o serie de legi de interes pentru cetățeni!
CARAŞ-SEVERIN – Împărţite la 77, şase milioane de lei din sumele defalcate din TVA vor fi împrăştiate pe drumurile comunale!
CARAȘ-SEVERIN – Un conflict spontan între doi vecini s-a sfârșit dramatic pentru amândoi: unul dintre ei a ajuns la spital, iar celălalt a fost reținut, apoi arestat. Fapta a fost sesizată anchetatorilor de fiica victimei, care a sunat la Poliție, procurorii cărășeni dispunând punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva agresorului!
REȘIȚA – Dirijor al orchestrei Ansamblului Profesionist „Banatul” din Timișoara, compozitor și orchestrator, Sebastian Roșca era declarat în 2010, la 24 de ani, cel mai tânăr dirijor al unei orchestre profesioniste din țară!
CARANSEBEŞ – Cei care dețin parcuri de distracții vor scoate mai mulți bani din buzunar ca să prindă un loc la Serbările Cetății de la Caransebeș, de peste două săptămâni!
REȘIȚA – …pentru a plăti 50% din cei 3.000 de lei pe care-i primesc cei care renunță la mașini vechi. Asta deoarece, conform ultimelor reglementări legale, primăria trebuie să suporte jumătate din costuri!
REȘIȚA – Pentru acești tineri, participarea la ediția a IV-a a taberei „Robotics for life” a reprezentat un bun prilej de a-și dezvolta pasiunea pentru robotică și a se distra de minune. Ideea taberei i-a aparținut lui Alexandru Anghel, transpunerea ei în fapte fiind posibilă cu sprijinul comunității For Life și Rotary Reșița. Alături de tineri, prof. Ovidiu Badescu!
REȘIȚA – Spre deosebire de vechile contracte unde serviciile de apă și canalizare ajung până în casele oamenilor, proiectele vizând cartierele aparținătoare municipiului duc apa până la limita de proprietate. De acolo, fiecare își trage branșamentele pe propria cheltuială!
REȘIȚA – Chiar dacă la 12 dintre ele sunt în derulare lucrări de investiții, iar elevii au fost mutați. Este vorba despre lucrări de modernizare pe fonduri europene, despre care primarul Ioan Popa susține că sunt în grafic și că, în oraș, începerea școlii nu va crea greutăți!
REȘIȚA – Teatrul reșițean primește bani de funcționare și investiții, de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației!
REȘIȚA – Pentru acces facil la munte, primarul Reșiței vrea legătură rutieră între Valea Țerovei și cartierul Stavila. Concret, este vorba despre un tunel de aproximativ 800 m lungime, care ar porni din zona fostei uzine cocsochimice, pe sub Dealul Crucii și stația de tratare a apelor, pentru a ieși la lumină în curba din zona fostei fabrici de șamotă!
CARANSEBEȘ – După prima tură de aparate destinate Neonatologiei, din luna iunie, Fundația Vodafone a trimis acum o altă tranșă de aparatură la spitalul din Caransebeș!
REȘIȚA – Până nu demult, șoferii tupeiști intrau cu mașinile pe trotuarul din fața Protopiatului Ortodox din Reșița, de unde se îndreptau fie spre parcarea din zonă, fie spre strada Independenței. Recent, autoritățile le-au tăiat cheful, amplasând rondurile pe care le vedem în imagine!
