Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin, în colaborare cu Consiliul Județean Caraș-Severin, a organizat duminică, 12 decembrie, prima ediției a Memorialului „Marius Popescu”. Au participat echipe de copii, deoarece Marius Popescu a sprijinit tot timpul fotbalul juvenil!

S-au întrecut echipele de juniori U13 ale cluburilor CSM Reșita, ACS Mundo Reșița, ACS Montan Bocșa, ACS Viitorul Anina și ACS Nera Bozovici. Memorialul s-a desfășurat în Sala Polivalentă.

„Am reușit în acest an să organizăm prima ediție a acestui memorial, ținând cont de faptul că am avut multe restricții în pandemie. Mă bucur că am reușit spre sfârșitul acestui an să ne ținem de cuvânt și să omagiem marele om de fotbal care a fost Marius Popescu. La prima ediție, datorită protocolului medical, am reușit să invităm cinci echipe de la cluburi de copii și juniori din județ. Competiția a fost una reușită, fiecare echipă participantă a primit echipamente și fiecare copil a fost recompensat cu dulciuri. De asemenea, am acordat cupe și diplome pentru fiecare echipă participantă. Am stabilit împreună cu colegii mei de la AJF-CS, ca la această primă ediție să nu conteze rezultatele, fiecare echipă și fiecare copil primind practic aceleași premii”, a declarat Viorel Lolea, președintele Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin.

Cristian Chitucea, managerul de la Mundo Reșița, a spus: „Am participat cu grupa de 2009 la acest memorial și sper că împreună cu celelalte echipe din Caraș-Severin am făcut o figură frumoasă. Sper că l-am onorat pe Marius Popescu cum se cuvine, pentru toată activitatea lui și cred că sufletește el este încă alături de noi. Pentru mine, Marius Popescu a fost un mentor și țin minte că a fost foarte bucuros când a văzut că am progresat la Mundo, lângă Lucian Dobre”.

„A fost un turneu binevenit înainte de vacanța de iarnă a copiilor. Tot timpul Marius Popescu a fost iubit de copii. Obiectivul nostru a fost acela ca cei mici să joace cât mai mult”, a declarat și Nelu Badea, antrenor la Viitorul Anina.

JCS-Ștefan Moraru