CARAŞ-SEVERIN – Este vorba despre misiunile de asanare derulate de trupele profesioniste din cadrul ISU, de la începutul acestui an!
REȘIȚA – În cadrul proiectului de modernizare a străzilor în vederea creșterii accesibilității spre și dinspre cartier, sunt în execuție lucrările de reabilitare a drumurilor de acces rutier spre această zonă. Conform primăriei, contractul „sare” puțin peste 3 milioane de lei, iar drumul de 1.609 metri este defalcat pe cinci segmente!
BĂILE HERCULANE – Asta pentru că, potrivit Oanei Chirilă de la Herculane Project, degradarea clădirii monument merge mult mai repede decât strângerea de fonduri sau realizarea proiectului tehnic de punere în siguranță a acesteia!
CARAŞ-SEVERIN – Pentru Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița data de 9 ianuarie înseamnă debutul anului cultural al germanilor din sud-vestul țării!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Memorialul „Valentin Boșca” a avut loc sâmbătă, 16 decembrie, la Park Arena, unde mai multe echipe formate din foști și actuali fotbaliști au jucat în memoria fostului mare portar al Reșiței!
CARAȘ-SEVERIN – Colindătorii ucraineni, tineri sau seniori, din Caransebeș, Cornuțel (comuna Păltiniș), Sălbăgelul Nou (comuna Sacu), comuna Copăcele și satul aparținător Zorile, Lugoj (județul Timiș), dar și reprezentanți ai minorității germane din județ, au răspuns invitației Filialei Caraș-Severin a Uniunii Ucrainenilor din România și au participat sâmbătă, 16 decembrie 2023, la tradiționalul “Festival al colindelor ucrainene”!
REȘIȚA – Memorialul „Radu Bote” la handbal, ediția I, a reunit la Sala Polivalentă patru echipe din Banat, două de la CSM Reșița și câte una de la SCM Politehnica Timișoara și CSȘ Lugoj!
CARAȘ-SEVERIN – Nu mai e o noutate că statisticile legate de șomaj arată o cu totul altă realitate decât cea pe care o trăiește județul!
CARAȘ-SEVERIN – Mai multe instituții și organizații au pus umărul la o campanie rutieră care are loc astăzi, 10 septembrie!
CARAȘ-SEVERIN – Președintele filialei Caraș-Severin a Asociației Foștilor Deținuți Politici și Deportaților din România (AFDPDR) a primit titlul de cetățean de onoare al județului în cadrul evenimentului de vineri, 9 septembrie!
CARANSEBEȘ – Primăvara viitoare, estimează primarul muncipiului de pe Timiș și Sebeș, Felix Borcean! Până atunci, municipalitatea trebuie să rezolve problema proiectării pentru cele două investiții pe „Anghel Saligny”, aprobate deja pentru finanțare!
CARAŞ-SEVERIN – Turismul, drumurile și educația incluzivă sunt obiective avute în vedere de Consiliul Județean (CJ)!
MOLDOVA NOUĂ – Administrația locală continuă să găsească soluții la problema maidanezilor. Inimoșii pot face adopții clasice și la distanță!
LUPAC – AFC Voința Lupac va juca sâmbătă, 10 septembrie, în deplasare, de la ora 17, cu CS Armata Aurul Brad! Cu doar un punct obținut după primele două etape, elevii lui Dobre vor prima victorie din acest sezon! Aurul Brad și Progresul Ezeriș se află pe ultimele două locuri, cu zero puncte după primele două runde!
CARAȘ-SEVERIN – Asta promite șeful județului, care s-a arătat din nou vehement, declarând că acționează împotriva tuturor celor „care nu-și fac treaba și care se luptă să se agațe de banii județului! Fără să-i merite și fără să facă nimic“!
REȘIȚA – …datorită ghidului interactiv lansat recent de Asociația Expert Forum din București…
CARAȘ-SEVERIN – FC Progresul Ezeriș va întâlni vineri, 9 septembrie, de la ora 17, în deplasare, echipa ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2!
