Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – FC Progresul Ezeriș va întâlni vineri, 9 septembrie, de la ora 17, în deplasare, echipa ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2!

Cărășenii nu au acumulat puncte după primele două etape, au probleme de lot, dar merg cu gândul să obțină un rezultat pozitiv, având în vedere că vor evolua împotriva unei echipe tinere.

„Vom juca la Pandurii 2 și este practic cea mai lungă deplasare pe care o avem în această serie. Viitorul 2, deși are acumulate doar două puncte, nu a pierdut, dar mergem să jucăm fotbal. Vom încerca să scoatem maximul din acest meci, chiar dacă avem câteva probleme de lot. Trei titulari au probleme, doi nu fac deplasarea cu noi, este vorba despre Ciurea și Zamfir, iar Călin este răcit. La ultimul vom vedea la ora jocului dacă va putea evolua. Mergem cu gândul să obținem puncte, pentru că deja au trecut două etape și nu am acumulat niciun punct. Jucăm împotriva unei echipe tinere, nu știu dacă vor avea ceva jucători de la echipa mare, dar nu contează acest lucru prea mult. Mergem să jucăm fotbal”, a declarat Dorian Arbănaș, antrenorul de la Progresul Ezeriș.

JCS-Ștefan Moraru