Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre o metodă de înșelăciune în urma căreia o cărășeancă de 43 de ani a fost sedusă și lăsată fără bani prin intermediul unei rețele de socializare. Păcăleala a avut un scenariu deloc ieftin pentru femeia de 43 de ani. Aceasta a fost cucerită și indusă în eroare, pierzând aproximativ 20.000 de dolari, după ce a căzând victimă metodei de înșelăciune „soldatul american“!

Caraş-Severin, Romania









Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

REŞIŢA – Până la mijlocul lunii decembrie, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, alături de Episcopia Caransebeșului, organizează a şaptea ediţie a proiectului caritabil „Ghetuțele lui Moș Nicolae“. Iar pentru al treilea an la rând, cei de la ATOR Banatul de Munte vor organiza în cadrul campaniei, în data de 8 decembrie, un spectacol caritabil de colinde, intitulat „Binele în dar“!

REȘIȚA – În 1902, episcopul Valeriu Frențiu își scria teza de doctorat. În 2023 a descoperit-o Bogdan Mihele (foto) în Arhivele Diecezane ale facultății de teologie din Viena. Cum nu se cunoaște ca episcopul martir să fi publicat vreo carte, lucrarea descoperită de Mihele este singura scrisă de Valeriu Frențiu. Un singur exemplar, niciodată publicat, de care nu știau nici măcar cei care-l păstrează!

REȘIȚA – Handbalul din Banat a suferit o mare pierdere! S-a stins, la doar 49 de ani, din cauza unor probleme de sănătate, antrenorul Radu Bote, cel care în ultimii ani a antrenat echipele de juniori, dar și pe cea de seniori de la CSM Reșița!