Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – A exclamat șeful județului după ce opoziția a blocat din nou achiziția părții lipsă din proiectul Semenic, de care are nevoie Reșița. „Sper ca populația să vă rupă toate voturile, de nesimțiți ce sunteți!“, a încheiat Romeo Dunca!

„Aș sparge ceva acuma!“, a exclamat președintele Consiliului Județean după ce a doua tentativă de a ajuta proiectul Semenic, în for, a eșuat. Pe scurt, în ședința ordinară a CJ CS de luna trecută, proiectul vizând preluarea de către județ a pachetului de părți sociale pe care CJ Timiș le are din capitalul SC Schilift SRL, a fost retras de pe ordinea de zi, după lungi dezbateri și împotriviri ale opoziției. Ce-i drept, timișenii și-au scumpit turta mai mult decât ar permite obrazul, dar o parte din conducerea județului ar fi vrut s-o cumpere chiar și așa, fiind necesară proiectului Semenic și pentru că oricum Reșița urma s-o răscumpere. Au primat însă dorințele de tărăgănare și reevaluare a bucății Timișului, iar Dunca s-a văzut nevoit să retragă proiectul de pe ordinea de zi, deși primarul Reșiței, Ioan Popa, a venit la ședință și a rugat repunerea proiectului în discuție.

Vineri, 17 februarie, s-a organizat o ședință extraordinară, pe ordinea de zi figurând din nou problema Semenicului, de la dezbateri lipsind atât corifeii grupului social-democrat, care s-au opus în ședința anterioară, cât și unul dintre liberali (Marius Florian Beșliu). Suficient cât balanța votului să atârne greu în pixul opoziției. După discuții tranșante, în care s-a decis ca județul să nu cumpere bucata Timișului, Romeo Dunca a apelat la consilierul PRO, Mihai Bona, amintindu-i că i-a declarat că susține acest proiect benefic. Cu votul celor 15 liberali prezenți, la care s-a adăugat cel al lui Bona, a rămas ca județul să-și împuternicească reprezentantul în AGA Schilift să aprobe vânzarea către un terț. Lucru care ar permite municipalității reșițene să preia ce este necesar pentru proiectul Semenic.

După ședință, șeful județului a declarat: „Sunt dezamăgit, este o abureală ce se întâmplă, e incredibil, eu stau și nu reușesc să-mi limpezesc mințile, ce atitudine este asta. De ce nu vrem să facem? Atâta ne învârtim, atâta timp pierdem, aruncăm pe primar să se ducă el să negocieze, ca să nu cumva ca să ajungă să depindem de voturile opoziției. Este rușinos că un astfel de proiect care stă în votul opoziției este batjocorit! Este o mare rușine! O s-o rezolvăm în final, dar va trebui să mai ne certăm, să mergem, să se ducă Nelu să se căciulească pe la Timiș. Ce naiba? Incredibil! Deci mare rușine pentru toată opoziția asta de trei lulele, care în loc să lucreze constructiv, pentru un proiect al județului – nu al Reșiței, este un proiect al țării –, stăm să ne tragem de șireturi! Rușine întregii opoziții!“

Semenicul, la mâna oricărui profitor!

Dunca e de părere că dacă nu era consilierul Bona, nu s-ar fi obținut nici măcar atât: „N-am obținut mare lucru, doar am mai împins un jalon, l-am trimis pe Nelu să se ducă el, să se căciulească. Gândiți-vă ce s-ar întâmpla acuma dacă ar apărea un profitor care ar veni și ar zice că dă el banii și cumpără acțiunile, și blochează șansa acestui județ!? Se poate întâmpla! Eu dacă aș avea bani și dacă aș vrea să-i plătesc o poliță cuiva aș face niște bani aici. Pentru că, în final, atât noi, cât și Reșița, am da poate și 100 sau 200 de mii de euro în plus, doar ca să nu boicotăm proiectul ăsta care e proiectul cărășenilor. Mare rușine la toată adunătura asta de opoziție. Asta nu e o opoziție, este o adunătură de oameni care vor să ne demonstreze cu fiecare lucru că ei pot să blocheze. Rușine la toată opoziția!“

Președintele CJ spune că n-ar putea cumpăra personal partea Timișului, pentru că ar fi în conflict de interese: „Dacă aș putea, le-aș cumpăra și le-aș dona. Dacă o să candidez și n-o să mă mai aleagă nimeni, probabil că o să-mi reorientez gândurile. Dar până atunci e o mare rușine și vă rog să scrieți asta cu litere mari: RUȘINE acestei opoziții de rahat! Pentru județ. Cum e posibil să ne batem joc de munca unor oameni, de șansa județului, de banii care sunt la dispoziție?! Bun, am înțeles, de Nedeia ne batem joc, îl blochează PSD-ul. Dar ăsta e aici, e al Reșiței, e făcut, e defrișat, avem bani pregătiți pentru asta, ADR Vest are fonduri pregătite, la Ministerul Turismului am fost personal acolo, împreună cu dl Marcel Vela și am discutat și au spus: Da, dom`le, e un proiect frumos, vrem să vă ajutăm, găsim surse. Și stăm în opoziția de trei lulele, rușinoasă, rușine la toată opoziția, așa m-am săturat!“

După ce a văzut reacția opoziției, primarul Reșiței, Ioan Popa, prezent la dezbateri, deși dezamăgit, a răsuflat oarecum ușurat că județul nu a aprobat preluarea părții Timișului. Nu de alta dar se vedea deja, peste câteva luni, în fața aceluiași blocaj la masa CJ CS, care ar fi devenit majoritar în Schilift, și când ar fi fost din nou la mâna jocurilor opoziției.

Romeo Dunca și-a declarat speranța ca Nelu Popa să nu fie umilit la Timiș, care să-și vândă Reșiței participarea la Schilift. Dar după acest pas urmează „iar evaluare, vedem cât costă terenul, o să cumpere Reșița terenul și o să înnodăm un capăt de ață pe care acum îl puteam înnoda. (…) Nu se poate gândi o explicație rațională! Rușine, și sper ca populația să vă rupă toate voturile, de nesimțiți ce sunteți!“, a încheiat șeful județului.

JCS-A.M.