CARAŞ-SEVERIN – TRANZGAZ evaluează, în prezent, singura ofertă vizând construcţia conductei cu o capacitate de transport de 394 milioane metru…
CARAȘ-SEVERIN – Dar și continuarea bunei colaborări între administrația locală și cea județeană, pentru continuarea, măcar în același ritm, a proiectelor vizând noul spital județean, zona turistică Semenic și calea ferată Reșița-Timișoara!
CARAȘ-SEVERIN – Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a lansat un mesaj ferm în mediul public, solicitând respect și decență în dialogul politic, mai ales în contextul tensionat al alegerilor prezidențiale și parlamentare!
CARAŞ-SEVERIN – Încă de la începutul acestui an, DSP Caraş-Severin a trimis mai multe înştiinţări primăriilor din judeţ, referitoare la calitatea apei din sistemul centralizat și din fântânile publice!
CARAȘ-SEVERIN – După mai multe amicale disputate și aducerea mai multor jucători noi, Progresul Ezeriș este cu gândul la startul…
CARAȘ-SEVERIN – Ziua Protecției Civile în România este marcată, în județul nostru, prin trei zile de manifestări deosebite. Salvatorii vor deschide porțile inspectoratului pentru vizitatori, dar vor fi și în mijlocul cetățenilor, prilej cu care vor fi derulate un ceremonial militar, exerciții demonstrative și diferite prezentări!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Darian Ilie Trulea a câștigat argintul la Campionatul Național de tineret la box, desfășurat în perioada 11-16 noiembrie, la Bacău! Sportivul legitimat la Clubul Sportiv Municipal din Reșița a devenit vicecampion național la categoria 54 de kg. La acest campionat național, CSM Reșița s-a prezentat cu trei pugiliști, aceștia fiind însoțiți de maestrul Laszlo Vaștag!
CARAȘ-SEVERIN – Urmare a manifestării fenomenelor meteorologice prognozate, pompierii militari cărășeni au intervenit, în această dimineață, pentru îndepărtarea a 6 acoperișuri de bloc doborâte de vânt, 4 în municipiul Reșița, pe străzile Bulevardul Republicii, Sportului, Petru Maior, Tușnad și 2 în municipiul Caransebeș, pe străzile Cazărmii și Liliacului!
CARANSEBEȘ – Așa a comentat șeful PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, decizia instanței cărășene de a atribui mandatul independentului Traian Pleșa, invalidat de aceeași instanță, social-democraților din Caransebeș, care au acum 7 consilieri locali!
REȘIȚA – Dansatorii reșițeni au avut, din nou, prestații remarcabile la Timişoara Open Championship, reușind să câștige medalii la mai multe categorii de vâstă!
ADVERTORIAL. La Gottrich Radiologie Dentară ai parte de servicii de înaltă calitate, de profesionalism, pasiune și aparatură de ultimă generație!
VEST. Între 5 și 9 septembrie 2023, Universitatea de Vest din Timișoara a fost gazda unui eveniment științific cu înaltă ținută academică, Congresul Mondial UISPP. Organizarea acestui congres în orașul de pe Bega a fost rodul colaborării cu Uniunea Internațională a Științelor Preistorice și Protoistorice (Union Internationale des Sciences Préhistoriques et Protohistoriques – UISPP)!
CARAŞ-SEVERIN – După apariţia articolului „Dunca face ordine! Amzoi nu mai este director executiv!”, Elena Amzoi a trimis câteva precizări pe care le redăm integral, susţinând că „în acest articol sunt afirmații inexacte și care aduc atingere activității mele în funcția de director executiv al DGASPC Caraș Severin“!
CARAŞ-SEVERIN – Pompierii şi comunitatea au marcat, azi, 175 de ani de la eroica bătălie de pe Dealul Spirii!
MUNTELE MIC – Stațiunea Muntele Mic va deveni joi, 14 septembrie, loc de pelerinaj duhovnicesc și bucurie sfântă, trăită la umbra Crucii-monument, ca în fiecare an la praznicul Înălțării Sfintei Cruci!
CARAŞ-SEVERIN – În perioada ianuarie – august, au fost cu 56% mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut!
CARAŞ-SEVERIN – Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, alături de alte 10 din țară, va fi controlat de Inspecția Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii, scrie luju.ro! Asta după ce Secția pentru procurori din CSM a constatat că dosare cu infracțiuni silvice comise în Caraș-Severin, al doilea județ ca suprafață de pădure din țară, sunt ținute la sertar cu anii!
CARAȘ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean (CJ), Romeo Dunca, a semnat ieri la Ministerul Educației contractul de finanțare pentru achiziția a 39 de microbuze școlare electrice. În acest sens, CJ a depus un proiect finanțat prin PNRR, în valoare de 6,09 milioane de euro fără TVA!
CARANSEBEŞ – Asta spune primarul Felix Borcean, despre adjunctul său rămas fără atribuții, dar în continuare cu consilier personal!


