CARAȘ-SEVERIN – Structura, având 15 locuri, va funcționa în cadrul Centrului „Bunavestire“ și are drept scop (re)integrarea socială a copiilor…
REȘIȚA – Nemulțumirile mai multor reșițeni privind anveloparea blocurilor au apărut după ședința din 1 septembrie dedicată modernizării Microraionului 3, susținută de viceprimarul municipiului Reșița, Dani Călin. Cetățenii au vrut să știe când vor fi reabilitate și blocurile care nu au intrat încă în programele de finanțare!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit Direcției Județene de Mediu, nu orice disconfort înseamnă poluare, mai ales în absența măsurătorilor! Lămurirea le-a fost dată prefectului Cristian Gâfu și participanților la recenta ședință a Colegiului Prefectural de către directorul executiv al DJM, Dănuț Cepeha, la finalul informării privind evaluarea activității de monitorizare a calității aerului înconjurător la nivelul județului!
REȘIȚA – CSM Reșița a început cu dreptul seria meciurilor de pregătire din această vară. În primul amical disputat sub comanda noului antrenor Dorinel Munteanu, rosso-nerii s-au impus cu 2-0 în fața formației Cetatea 1932 Suceava, într-o partidă jucată sâmbătă, la Câmpulung Moldovenesc!
REȘIȚA – Municipiul Reșița și-a îmbogățit, vineri, 3 iulie, lista Cetățenilor de Onoare. În cadrul unei festivități organizate în sala…
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă s-a intrat în vacanța parlamentară, oficialul social-democrat a făcut un scurt raport al activității sale, subliniind că acum are mai mult timp pentru a fi mai activ în teritoriu, printre oamenii care i-au acordat încrederea!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – E obiectivul general al proiectului SCI 2000, dedicat dezvoltării serviciilor comunitare integrate în 2.000 de comunități marginalizate din mediul rural!
ZERVEȘTI – Trupa lui Sorin Costachi și Silviu Neghină a reluat pregătirile și a disputat deja mai multe amicale, în lotul echipei de la poalele Muntelui Mic apărând și câteva nume noi. Președintele Silviu Neghină a prezentat pentru CAON ultimele noutăți din tabăra Narcisei!
CARANSEBEȘ – Șahul cărășean continuă să producă rezultate frumoase, iar una dintre cele mai promițătoare prezențe ale momentului este juniorul Ștefan Bengulescu, de la CSM Caransebeș. La doar 8 ani, acesta a reușit să se impună în două dintre competițiile desfășurate în weekend, la Deva, în cadrul Cupei Cetății!
CARAȘ-SEVERIN – România își consolidează capacitatea de stocare a energiei electrice, iar județul Caraș-Severin se află printre principalele puncte de referință ale acestui proces.
Potrivit datelor transmise de compania Transelectrica, capacitatea instalațiilor de stocare din Sistemul Electroenergetic Național a ajuns la 878 MW putere instalată și 1.630 MWh capacitate de stocare!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru prima oară pe parcursul ultimelor 12 luni, numărul acestora a scăzut în județ sub 66.000!
REȘIȚA – Lucrările la unul dintre cele mai așteptate proiecte de agrement din Reșița avansează într-un ritm susținut. Constructorii lucrează fără întrerupere la montarea bobului de vară, iar stadiul execuției a ajuns la aproximativ 60%!
REȘIȚA – CSM Reșița continuă seria meciurilor de pregătire înaintea startului noului sezon competițional. Vineri, 24 iulie, de la ora 18.00, formația pregătită de Dorinel Munteanu va disputa un nou joc amical, de această dată împotriva celor de la FC Nera Bogodinț, pe stadionul „Mircea Chivu” din Reșița!
REȘIȚA – Federația Română de Fotbal a stabilit miercuri, 22 iulie, prin tragere la sorți, programul sezonului 2026-2027 al Ligii 2!
VEST. Universitatea de Vest din Timișoara atrage candidați din 49 de țări, iar noile programe de studii confirmă interesul tinerilor pentru profesiile viitorului!
CARAȘ-SEVERIN – Cu toate noile dotări, unitatea medicală cărășeană deplânge lipsa acută de personal pe anumite secții, problema fiind agravată și de faptul că angajările sunt blocate!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit statisticii Inspectoratului Școlar Județean, peste un sfert dintre locuri au rămas disponibile!
CARAȘ-SEVERIN – Doi conducători auto trași pe dreapta, dintre care unul aflat la volanul unui TIR, au fost surprinși sub influența alcoolului!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul AUR de Caraș-Severin, Samuel Miclău, a lansat un nou atac la adresa Guvernului condus de Ilie Bolojan, acuzând Executivul că pregătește acordarea unui contract de aproximativ 6 miliarde de euro către compania germană Rheinmetall, în detrimentul industriei naționale de apărare!
