Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Doi conducători auto trași pe dreapta, dintre care unul aflat la volanul unui TIR, au fost surprinși sub influența alcoolului!

Refrenul repetitiv „Nu ne mai trageți pe dreapta!“ nu are în spate vreo conotație favorabilă libertății de mișcare. Pentru că trasul pe dreapta s-a dovedit a fi cea mai eficientă metodă de a opri la timp diferite bombe rutiere, fie că vorbim de consumul de alcool, de alte substanțe interzise, sau chiar de vehicule cu grave probleme tehnice, toate reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.

„Așa au fost surprinși în trafic, zilele acestea, doi conducători auto de polițiștii cărășeni. Aparatul etilotest a indicat 0,96 mg/l și 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. În spatele acestor cifre se ascunde un risc real. O clipă de neatenție, combinată cu alcoolul la volan, poate transforma un drum obișnuit într-o tragedie. De această dată, intervenția polițiștilor a făcut ca pericolul să fie oprit la timp. Dacă ai consumat alcool, nu conduce! Apelează la un prieten sau la un serviciu de transport. Orice variantă este mai bună decât să pui în pericol viața ta, dar și pe a celorlalți participanți la trafic. Alcoolul și volanul nu fac echipă. Alege responsabil. Alege viața!“, transmite Poliția județului.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu