CARAȘ-SEVERIN – Realizate de doi membri ai familiei Borlovan din satul Ciuchici, două cojoace tradiționale, unul de damă și unul de bărbat, au fost donate recent Muzeului Satului Bănățean din Timișoara!
Prin preluarea celor două piese, muzeul din Timișoara își completează colecția de port popular cu obiecte care documentează atât vestimentația tradițională din Banat, cât și activitatea unui atelier de cojocărit dispărut în urmă cu câteva decenii. Piesele, păstrate timp de decenii în gospodăria familiei Borlovan, urmează să fie restaurate și ar putea fi prezentate în cadrul unei expoziții de port popular, pregătite pentru această toamnă.
Reprezentanții Muzeului Satului Bănățean au fost anunțați în urmă cu câteva săptămâni că familia Borlovan dorește să doneze cele două piese vestimentare. Pentru preluarea lor, reprezentanții muzeului s-au deplasat la Ciuchici, localitate aflată la aproximativ două ore de Timișoara. Piesele au fost oferite muzeului de Ana Borlovan, în vârstă de 80 de ani.
Gospodăria familiei păstrează numeroase elemente care vorbesc despre istoria și modul de viață al generațiilor trecute. Casa, cu numeroase camere, dependințe și anexe, precum și cu o poartă monumentală, a fost cândva locuită de trei generații ale familiei. Pe pereții coridorului se află și picturi realizate în anii 1970 de meșteri din zona Almăjului. Printre acestea se numără un tablou cu un peisaj de inspirație tiroleză, semnat de Valeriu Dragomir, pictor din Lăpușnicu Mare, cunoscut pentru lucrări de acest tip realizate în Almăj și împrejurimi. Tabloul este datat 1979.
Ana Borlovan, născută Popa și originară din Potoc, a povestit reprezentanților muzeului despre tradiția cojocăritului în familie. Primul cojocar a fost Ilie Borlovan, care a murit în 1975 și care a înființat atelierul familiei. Meseria a fost transmisă apoi fiului său, Ion Borlovan (1924–2014). Potrivit relatării Anei Borlovan, familia a început cu resurse puține, dar a reușit să dezvolte atelierul prin muncă susținută. Membrii familiei cumpărau piei de oaie și de miel, le uscau, le pregăteau și le vopseau, după care le croiau și decorau în funcție de cerințele clienților. Atelierul producea atât cojoace de iarnă, cât și veste, cu sau fără blană. Ion Borlovan a început să lucreze de copil în atelierul tatălui său. În timpul școlii, mâinile sale erau adesea pătate de vopseaua folosită pentru prelucrarea pielii, iar acest lucru i-a atras atenția învățătorului. Familia avea însă posibilități materiale reduse, iar cărțile școlare erau împărțite cu un coleg.
Cele două cojoace donate recent muzeului au fost realizate de Ilie și Ion Borlovan, tată și fiu. Ion și soția sa, Elena, au păstrat portul tradițional și purtau piesele vestimentare în timpul iernii, inclusiv atunci când mergeau la biserică. O fotografie a celor doi, îmbrăcați în port tradițional, este păstrată și astăzi în casa familiei. Meseria de cojocar a început să își piardă din căutare începând cu anii 1960. Soțul Anei Borlovan nu a mai continuat activitatea familiei și a lucrat la mina din Sasca Montană. Ultimele cojoace au fost realizate de Ion Borlovan în anii 1980, după care atelierul a fost desființat, iar meșteșugul nu a mai fost transmis în familie.
„Cojoacele au ajuns în colecția noastră, au fost curățate, urmează să fie restaurate și sper să reușim să ajungă în expoziția de port popular pe care o pregătim în această toamnă.“, a transmis Radu Trifan, directorul Muzeului Satului Bănățean din Timișoara.
JCS-Nicoleta Moraru
