CARANSEBEŞ – Aproape 900 de mii de lei pune la bătaie Primăria Caransebeș din bugetul local pentru documentația tehnico-economică și…
REȘIȚA – Micul tenismen a participat în weekend la Cupa Rogo Kids – Tenis 10 FRT, desfășurată la Dumbrăvița și a reușit să câștige turneul, cu zece victorii și nicio înfrângere la nivelul de joc portocaliu! De menționat este faptul că Andreas Fânaru are doar 7 ani și a jucat împotriva unor copii în vârstă de 10 ani!
CARAȘ-SEVERIN – În șase zile, pădurile din județ au generat amenzi contravenționale de 65.000 de lei și confiscări de peste 175 de metri cubi de masă lemnoasă!
CARAȘ-SEVERIN – Interacțiunea online între cetățeni și Consiliul Județean (CJ) va fi posibilă grație proiectului intitulat „Creșterea calității serviciilor publice electronice pentru cetățeni la nivelul județului Caraș-Severin”. Finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA), proiectul a fost lansat oficial ieri!
REȘIȚA – Pentru rosso-nerii pregătiți de Călin Cheregi urmează un program încărcat, în care vor disputa în decurs de o…
CARAŞ-SEVERIN – „Societatea este pe deplin concentrată să finalizeze tranzacţia, având în vedere importanţa UCMR în cadrul industriei româneşti, în special în cadrul industriei hidroenergetice“, susţine Ministerul Energiei într-un răspuns acordat deputatului cărăşean Dumitru Rujan!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Pentru următorii cinci ani, cei de la WWF România împreună cu partenerii vor derula la Armeniş un nou proiect al cărui principal obiectiv îl reprezintă mărirea efectivului de zimbri din Munţii Ţarcu!
CARAŞ-SEVERIN – Detalii suprinzătoare despre potențial și riscuri au fost făcute publice de către prefectul Ioan Dragomir!
REȘIȚA – Privind numai în jos, uităm de Cer! Tehnologia „fără fire“ ne-a eliberat de atâtea limite însă, paradoxal, ne-a legat şi ne-a limitat cumva sufletele!
REȘIȚA – Anul acesta se împlinesc 170 de ani de la începerea lucrărilor la Tunelul Franz Josef. Acesta făcea legătura între mina de cărbune din Doman și uzina din Reșița!
REŞIŢA – Unul dintre liceele de top din judeţ, Colegiul Naţional „Diaconovici-Tietz“, a fost reabilitat cu fonduri europene. Investiţia se ridică la peste 5 milioane de lei!
CARANSEBEȘ – Dacă zilele trecute scriam de bătrânul liceu tehnologic din Pipirig (fostul „Mecanic”, actualul „Decebal”), că se renovează energetic, acum a venit rândul unei alte venerabile unități de învățământ: „Dacia” (fostul „Lemn”)!
REȘIȚA – Cu un lot de doar 9 jucători pentru deplasarea din județul Constanța, handbaliștii reșițeni au reușit să se impună marți, 21 martie, cu scorul de 33-30 pe terenul celor de la CS Medgidia. Duminică, rosso-nerii au pierdut în deplasarea de la CSM Făgăraș, 30-29 pentru gazde!
REȘIȚA – Cei mai buni performeri de la Clubul Sportiv Municipal Reșița, premiați de Primăria Reșița!
CARAŞ-SEVERIN – Cinci facturi însumând 400.000 de lei, primite dar neînregistrate în contabilitatea SJUR în luna septembrie 2022, au apărut precum ghioceii, tocmai în februarie 2023!
CARAȘ-SEVERIN – Tradiționala relație de fraternitate între români și sârbi s-a arătat și în materie de infracționalitate organizată, oamenii legii reușind să oprească 29 de transporturi ilegale de migranți, formate din 7-15 afro-asiatici, adunați la sârbi, pentru a fi trecuți ilegal la noi, de la fiecare dintre cei în cauză fiind încasate sume între 500 și 1.000 de euro!
CARAȘ-SEVERIN – Săptămâna trecută, diferite structuri ale statului și-au dat mâna împotriva faptelor ilegale din domeniul silvic, iar rezultatele au constat în amenzi totalizând 38.000 lei, confiscarea a aproape 300 de metri cubi de material lemnos și întocmirea a două dosare penale!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului a făcut din nou dezvăluiri despre felul în care, prin delăsarea și nepăsarea autorităților, bugetul județului a rămas fără sume importante de bani, nerecuperate nici după ce faptele au fost probate, iar vinovații au ajuns după gratii!
REȘIȚA – Prefațăm astfel concertul pe care trupa Celelalte Cuvinte îl va susține pe 24 martie, de la ora 20, la MC Trust Reșița West! Turneul de promovare a noului album a început pe 17 martie, cu live-ul de la Hard Rock Cafe din București și a continuat cu concerte la Buzău și Constanța!





