CARAȘ-SEVERIN – Situația, cumulată în primele 6 luni ale anului, este mult mai complexă, formele de violență domestică – nu…
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat cu 3-1 amicalul cu Nera Bozovici, una din fruntașele Ligii a IV-a Caraș-Severin, într-un joc în care Flavius Stoican a vrut să urmărească mai mulți fotbaliști tineri și alți câțiva în probe!
REȘIȚA – Patrupedul a fost lăsat, pe vreme caniculară, la prânz, legat, pe bancheta din spate a unei mașini cu geamurile închise…
REȘIȚA – Clădirea are un nou proprietar, după ce pachetul de acțiuni al OJT Turist Semenic a fost vândut. Acest lucru a fost adus la cunoștința primăriei printr-un document de tranzacție pe care lichidatorul Hotelului Semenic l-a trimis la mijlocul acestei luni!
CARANSEBEȘ – Trupa lui Bica, lider în Liga a IV-a Caraș-Severin, a susținut sâmbătă primul amical al iernii pe terenul…
CARANSEBEȘ – Într-o Galerie de Artă „Corneliu Baba” arhiplină, cunoscutul gazetar și scriitor le-a vorbit cititorilor despre volumul său „Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative”, răspunzând apoi întrebărilor venite din partea acestora!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Iar că proiectele acestuia vor fi continuate o spune chiar Silviu Hurduzeu, cel care e gata să preia din mâinile sale ștafeta conducerii județului!
MARGA – Asta ne-a spus primarul Nicolae Beg când ne-a vorbit de construcția unei noi clădiri pentru primărie, finanțată de Compania Națională de Investiții (CNI), cu un fond total de 3,2 milioane de lei!
REȘIȚA – Primăria anunță sesiunea de selecție a unor programe, proiecte și acțiuni culturale adaptate contextului specific anului 2024!
CARAȘ-SEVERIN – Acesta este dezideratul pentru care Romeo Dunca a dat palma cu alți patru șefi de județe, în speranța colaborării pentru dezvoltarea unui turism de calitate!
CARAȘ-SEVERIN – Asta a spus Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, prezent zilele trecute în Banat, care speră o creștere a calității serviciilor odată cu finalizarea achiziționării a 131 de garnituri de tren noi!
REȘIȚA – Sportivii reșițeni continuă să îmbunătățească palmaresul Clubului Sportiv Universitatea! După ce Cristian Roiban a devenit nr. 1 în atletismul din România la 100 de metri, un alt sportiv a adus prestigiu școlii reșițene!
REȘIȚA – Președintele Asociației Județene de Șah Caraș-Severin, Mihai Bolintiș, a organizat la finalul săptămânii trecute un concurs sponsorizat din fondurile personale, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani. 33 de participanți de toate vârstele, din Reșița, Timișoara, Bocșa, Berzovia și Păltiniș s-au înscris la competiția amicală organizată la sala de șah din incinta Sălii Polivalente din Reșița!
REŞIŢA – Primăria Reşiţa oferă Ministerului Justiţiei terenul şi o construcţie, ambele pe malul lacului Secu!
REȘIȚA – Femeia de 48 de ani a fost amendată după ce a abandonat, pe stradă, într-o pungă de plastic, o pisică rănită. Fapta a fost sesizată polițiștilor de la Protecția Animalelor ,care au prins-o imediat pe autoare și i-au aplicat amenda. Felina a fost încredințată unei asociații de protecție a animalelor, care se va ocupa de tratarea și îngrijirea ei!
CARANSEBEȘ – Primarul Caransebeșului a adus în atenția aleșilor locali, la finalul ședinței de luni, deschiderea unei noi axe de finanțare pentru spitale. Construite de la zero sau reabilitate și modernizate. Edilul a cerut părerea consilierilor: cum ar fi mai bine? Asta pentru că timpul presează și este nevoie de un studiu de fezabilita-te (SF) care trebuie depus până în septembrie!
REȘIȚA – Am surprins această imagine de pe podul din centrul Reșiței, vrând să prindem în cadru o parte din șantierul tramvaiului. Am prins însă o ipostază care, cu puțină imaginație, ne-a dus cu gândul atât la Reșița de altădată, cât și la lucrările cercului de pictură „Deutsche Kunst”. Dincolo însă de romantismul perspectivei, lucrările sunt în toi și încurcă serios traficul în zonă. Motiv pentru care atenția trebuie să fie sporită atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni!
ORAVIȚA – Accidentul rutier, produs pe DN 57, între Oravița și Moldova Nouă, la Piatra Albă, a fost anunțat la 112. Un TIR se răsturnase în afara părții carosabile, șoferul acestuia fiind conștient, dar rămânând blocat în cabină!
BERZASCA – Misiune specială și inedită pe fluviu, la Sectorul Poliției de Frontieră Berzasca. Un pui de căprioară a fost salvat de la înec de polițiștii de frontieră!
