CARAȘ-SEVERIN – Asta pe drumurile din județ, unde unul din trei transportatori de persoane și aproape unul din două camioane cu marfă au fost sancționați contravențional!
CARAȘ-SEVERIN – Cam într-acolo bat sesizările transmise „în atenția șefului județului“. În proporție covârșitoare, cele mai multe reclamații rămase spre soluționare în sarcina județului au vizat construcțiile neautorizate de prin vecini…
BĂILE HERCULANE – Binecunoscuta fântână cu apă plată din centrul istoric al staţiunii de pe Valea Cernei a fost reabilitată cu fonduri europene!
ARMENIȘ – „Armenișana” este singurul ansamblu folcloric stabil de la Herculane până la Caransebeș. Motiv de mândrie pentru coregraful Dumitru…
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce partidele se întrec în sondaje, președintele Consiliului Județean spune că există lucruri mai importante pentru cetățeni. Totuși, unde-ar fi corifeii PSD Caraș-Severin azi, fără Dunca la județ?
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – 5,6 la sută e indicele de inflație pe 2024, comunicat de Institutul Național de Statistică, indice cu care au fost indexate impozitele și taxele locale la Caransebeș. Decizia a fost luată în ultima zi din aprilie, cu votul celor de la PSD, PRO România, USR și Forța Dreptei, în timp ce liberalii și un consilier AUR s-au abținut!
CARAȘ-SEVERIN – Pavel Martinescu, primarul comunei Cornea și singurul edil de la Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) Caraș-Severin, ne-a explicat de ce formațiunea condusă de George Simion a obținut un rezultat remarcabil în județ – 46,35% (49.641 de voturi)!
MOLDOVA NOUĂ – În curând, un amplu proiect de refacere a suprafețelor mai multor terenuri de sport destinate elevilor și tinerilor urmează să fie demarat în orașul de la malul Dunării. Inițiativa administrației locale din Moldova Nouă vine ca răspuns la nevoia de a oferi condiții sigure, moderne și performante pentru desfășurarea activităților sportive de către copiii și tinerii din acest oraș!
REȘIȚA – Luptătorul Brian Techerean a câștigat medalia de argint la turneul internațional „Constantin Alexandru & Ioan W. Popvici”, competiție ce s-a desfășurat în perioada 9-12 mai, la București! La acest concurs au participat 350 de sportivi, din 20 de țări!
VEST. Universitatea de Vest din Timișoara are bucuria de a anunța organizarea și găzduirea Conferinței inaugurale Junior RoMedINF, în perioada 13-14 mai 2024, alături de Societatea Română de Informatică Medicală (SRIM) și în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” și Universitatea Politehnica din Timișoara.
REȘIȚA – Școala Gimnazială „Marius Șandru” Reșița a obținut titlul de vicecampioană națională la handbal gimnaziu, după o finală cu Școala Gimnazială „George Emil Palade” Buzău, în cadrul competiției Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar! În ultimul act al competiției, elevii din Buzău s-au impus 27-18!
CARANSEBEȘ – Veste bună pentru șoferii din toată zona Caransebeșului: de luni, 13 mai, este din nou funcțional, după o bună perioadă de timp, sediul secundar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor!
BOCȘA – Autorul isprăvii, un bocșean de 41 de ani, a fost săltat pentru 24 de ore, pentru distrugere și tulburarea liniștii publice!
CARAȘ-SEVERIN – Asta indiferent de culoarea politică, spune șeful județului!
CARANSEBEȘ – Este vorba despre doi bărbați care circulau cu un autoturism prin municipiu, când au fost trași pe dreapta de oamenii legii!
REŞIŢA – Şi în acest an, voluntarii Centrului de Tineret Mansarda vor organiza Free Ocico, un eveniment social ce face parte din programul Săptămânii Naționale a Voluntariatului 2024!
CARAȘ-SEVERIN – Oficial, în primele trei luni ne-au vizitat mai puțini turiști străini decât în aceeași perioadă a anului trecut!
CARAȘ-SEVERIN – Aceasta, cu o ședință de organizare și mobilizare prezidată de prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu!
