Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Administrația locală din Reșița accelerează lucrările pentru unul dintre cele mai așteptate proiecte de agrement din oraș: bobul de vară care va face legătura între Poiana Golului și zona centrală. Potrivit autorităților, instalația ar urma să fie deschisă publicului în luna iulie!

Echipamentul a fost achiziționat la mâna a doua din Austria, unde a funcționat doar doi ani. Conform declarațiilor anterioare ale primarului Ioan Popa, investiția s-a ridicat la aproximativ 250.000 de euro și reprezintă primul pas dintr-un viitor parc de aventură menit să crească atractivitatea municipiului de pe Bârzava pentru tineri. În aceeași zonă, administrația are în plan amenajarea unei tiroliene, a unui punct de bungee jumping și a unui perete de cățărare, conturând astfel un pol de agrement dedicat în special elevilor și adolescenților.

Viceprimarul Dani Călin a explicat stadiul actual al lucrărilor: „Materialele sunt depozitate în curtea TUR și pe stadionul CSM Reșița. Montarea se face «la rece» mai întâi, pentru a verifica dacă toate componentele se potrivesc. Ar fi mult mai deranjant să apară probleme în timpul montajului final. Dacă totul decurge conform planului, în iulie ar trebui să fie gata.“

Proiectul este văzut de autorități ca o piesă importantă în strategia de revitalizare urbană și turistică a orașului, care încearcă să se reinventeze ca destinație pentru petrecerea timpului liber.

JCS-Denis Dutca

1 Comentariu

  1. Deci instalatia de bob este second-hand din Austria. La fel ca si telescaunul de la Valiug. Brava natiune!

    Asta meritati resiteni: lucruri secon-hand!

Adaugă comentariu