REȘIȚA – Patrupedul a fost lăsat, pe vreme caniculară, la prânz, legat, pe bancheta din spate a unei mașini cu…
CARAȘ-SEVERIN – Contractul oferit de CNAIR se întinde pe 78 de luni și cuprinde 18 luni de supervizare pentru etapa de execuție a lucrărilor și 60 de luni pentru perioada de garanție!
OȚELU ROȘU – Aceasta, după ce Dorinel Umbrărescu a montat o mega-macara în incinta Oțelăriei Electrice recent achiziționate!
CARAŞ-SEVERIN – Şapte familii nevoiaşe din trei localităţi cărăşene au un cămin călduros prin grija voluntarilor de la Acasă în Banat!
CARAŞ-SEVERIN – Asta rezultă din analiza ponderii principalelor boli cronice ce au afectat populaţia generală începând cu 2018!
CARAŞ-SEVERIN – Dacă a treia zi de luni din ianuarie, „Blue Monday“ este considerată a fi cea mai deprimantă zi a anului, cea de-a patra ar putea fi catalogată drept cea mai exuberantă, sub titulatura „Red Monday“! Cel puţin aceasta este impresia pe care o lasă mesajul de pe pagina de socializare politică a deputatului Silviu Hurduzeu, publicat azi, după întrevederea avută cu Marius Isac, în biroul proaspăt redecorat al acestuia din CJ!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Memorialul ”Dan Firițeanu” la fotbal juvenil, ediția a II-a, s-a desfășurat în 6 și 7 iunie, pe terenul sintetic din Valea Domanului! Milan Craiova a câștigat turneul, iar golgheterul a fost desemnat Luca Fulger de la echipa olteană, antrenată de profesorul Daniel Ciocănescu!
BREBU NOU – Asta ne-a declarat Zlatomir Maletici, viceprimarul comunei Brebu Nou, odată cu începerea sezonului cald care aduce cu el și lansarea mai multor investiții importante în infrastructură, turism și reabilitarea clădirilor publice!
CARANSEBEȘ – Cine are banii se poate alege cu terenul de fotbal din spatele Polivalentei din Pipirig. Iar dacă terenul poate face cu ochiul vreunui dezvoltator imobiliar, e o mică problemă: trebuie păstrată destinația de bază sportivă. Deocamdată!
CARANSEBEȘ – În cursul acestei dimineți, pompierii militari caransebeșeni au intervenit la două accidente rutiere produse în municipiu și la Sadova!
NAIDĂȘ – Bărbatul de la volan spunea că a cumpărat autoturismul, valorând 20.000 de euro, de la cineva din țară. Mai mult decât atât, autoturismul era și înmatriculat cu numere românești!
CARAȘ-SEVERIN – … măcar s-o umflăm pentru Hurduzeu! Asta este una dintre propunerile făcute de consilierul Gabriela Stuparu, în perspectiva întoarcerii social-democratului la șefia județului!
CARAȘ-SEVERIN – Trei au fost arderi necontrolate de vegetație, altul a cuprins o autoutilitară, iar unul a afectat podul unei locuințe!
CARAȘ-SEVERIN – Indiferent de motiv, refuzul semnării procesului verbal de constatare a contravenției nu va mai avea nicio însemnătate legală!
REȘIȚA – În memoria veteranului automobilismului bănățean Werner Hirschvogel, de la moartea căruia s-au împlinit anul acesta 10 ani, Consiliul Județean i-a acordat, post-mortem, titlul de „Cetățean de onoare al județului Caraș-Severin”!
CARAŞ-SEVERIN – Se investesc aproape 50 de milioane de euro într-unul dintre cele mai importante drumuri turistice din Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Maxagro continuă – prin Drumuri și Poduri Banat – lucrările la DN 68 Oțelu Roșu-Caransebeș. După ce au fost finalizate lucrările de frezare a tronsonului vizat, s-a trecut la așternerea de covor asfaltic!
CARAȘ-SEVERIN – Asta titrează Serviciului Salvamont-Salvaspeo Caraş-Severin, publicând imagini cu scheletul metalic al structurii. Este vorba despre Refugiul Scheiul, la altitudine de 2.001 metri, din Munții Țarcu, unde nu existau până acum astfel de locații pentru montaniarzi, cei care ne vizitează munții cu rucsacul în spate!
CARANSEBEȘ – Rămas, deocamdată, liber de sarcini în sănătatea cărășeană, fostul manager al spitalului din Caransebeș, Adrian Dumbravă, le transmite decidenților județeni că rămâne aproape de Caraș-Severin și pot conta oricând pe el!
