CARAŞ-SEVERIN – Circa 8 milioane de lei au fost atraşi de două unităţi administrativ-teritoriale din Caraş-Severin, Constantin Daicoviciu şi Oţelu…
REȘIȚA – Înotătorii reșițeni au participat recent la Memorialul „Ioan Bădescu” de la Timișoara, unde au reușit să urce pe podiumul de premiere de 20 de ori!
CARAȘ-SEVERIN – Programul „Rabla pentru sobe“ va începe în curând, iar locuitorii din Caraș-Severin vor putea beneficia de sprijin financiar pentru sobe mai eficiente!
REŞIŢA – Pentru al doilea an consecutiv, scriitorul s-a întors în oraşul natal pentru a-i face pe reşiţeni să râdă!
CARANSEBEȘ – E avertismentul primit, în glumă, de un consilier local după ce acesta s-a arătat nemulțumit de activitatea Poliției…
REȘIȚA – În cadrul Adunării Generale a Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin s-a convenit ca Liga a IV-a să înceapă în primul weekend din luna septembrie!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat a vorbit și despre creșterea semnificativă a salariului minim, din ultimii ani!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre prima sesizare din țară, o depășire neregulamentară, depusă prin noul sistem e-SAR, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 1.07. Adică la un ceas după ce sistemul a devenit operațional!
CARAȘ-SEVERIN – Spunem asta pentru că polițiștii s-au autosesizat în 270 de cazuri, față de 91 în anul precedent!
REȘIȚA – Asta deoarece lucrările la mansardarea grădiniței din zona centrală a Reșiței avansează pe zi ce trece!
CARANSEBEȘ – Petru Mura spune of-ul locuitorilor zonei. Filipescu promite că va veni în mijlocul lor!
REȘIȚA – Fotbaliștii de la CSM Reșița s-au reunit miercuri, 10 ianuarie, la baza din Valea Domanului! Prima parte a pregătirii se va desfășura pe plan local, iar la începutul lunii februarie echipa va pleca într-un cantonament în Antalya. Rezultatele bune din finalul anului 2023 i-au făcut pe cei din Valea Domanului să se bazeze, în mare parte, pe același lot de jucători!
CARAŞ-SEVERIN – Judeţul nostru s-a situat pe locul 33 din 42 într-un clasament realizat în baza comenzilor de carte făcute în 2023!
CARAȘ-SEVERIN – Proaspătul șef al Direcției de Cultură Caraș-Severin se pregătește să plece la București, la cabinetul vicepremierului Cătălin Predoiu, pe postul de secretar de stat!
BUCHIN – Este isprava în familie pusă la cale anul trecut, în octombrie, când un bărbat, tatăl vitreg al agresorului, a fost lăsat aproape fără suflare după ce a fost lovit în cap și în spate cu un topor!
CARANSEBEȘ – Peste 11 milioane de lei, fonduri europene, cu o cofinanțare de 615 mii de lei din partea Primăriei Caransebeș, au fost investiți în modernizarea instalațiilor electrice, de iluminat și de fluide medicale, precum și în montarea senzorilor de detecție a incendiilor în spitalul municipal!
CARAȘ-SEVERIN – Deși vine din barajul de la Secu, apa ajunge la reșițeni după ce trece prin… Noua Zeelandă!
REȘIȚA – … în valoare totală de 296.863 lei pentru „Afișul la vedere” și „MBM creativ”. Este vorba despre cele două proiecte de valorificare a colecției Muzeului Banatului Montan (MBM), care vor fi finanțate de către Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) în sesiunea I/2024!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal cărășean a tras linie după ultima sesiune parlamentară, în cadrul căreia a inițiat o serie de legi de interes pentru cetățeni!
