REŞIŢA – 13 proiecte au fost depuse până acum la ediția pilot de bugetare participativă, dar mai e timp până…
REȘIȚA – Daniel Crista, legitimat la CSM Reșița, a reușit să devină campion balcanic la competiția internațională găzduită la Plovdiv, în Bulgaria! Reșițeanul a reușit să câștige cinci medalii, atât la individual, cât și cu lotul național al României!
REȘIȚA – Timp de două zile cei mai mici copii s-au bucurat de fotbal la o nouă ediție a Kinder Cup Reșița, desfășurată la Colegiul Național „Traian Lalescu”!
CARANSEBEȘ – Pentru asta, în aceste zile se lucrează la un proiect care urmează să fie depus pe PNRR, termenul limită fiind 25 august. Proiectul va fi depus sub titulatura de “Digitalizarea activității Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș”!
REȘIȚA – CSM Reșița, secția de arte marțiale mixte, a participat sâmbătă, 19 august, la Cupa Scorilo de la Hațeg,…
ZĂVOI – Cu siguranță, aceasta este unul dintre obiectivele primăriei, care a investit 450.000 de lei din bugetul local în repararea și modernizarea dispensarului din satul Măru!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – O încăpere din vechiul imobil situat în centrul municipiului a luat foc azi noapte, iar alte trei persoane au reușit să se salveze singure! Incendiul a fost anunțat la 112 în jurul orei 2.00, iar pompierii reșițeni au intervenit cu o autospecială și o ambulanță a serviciului județean!
REȘIȚA – Reședința județului a găzduit o reuniune de lucru pentru a analiza oportunitățile de colaborare în cadrul rețelei globale UNESCO a orașelor care învață. Capitala Banatului Montan face parte, încă din 1 septembrie 2022, din UNESCO Global Network of Learning Cities, o rețea internațională orientată spre politici publice, menită să ofere inspirație, know-how și bune practici. Rețeaua cuprinde, în total, peste 350 de orașe din 79 de țări din întreaga lume!
CARANSEBEȘ – Chirurgului de la Caransebeș i-a fost invalidat mandatul de membru în Consiliul Național al Colegiului Medicilor din România (CMR) pe perioada 2024-2028, de membru în Consiliul CMR Caraș-Severin și de reprezentant în Adunarea Generală Națională pe aceeași perioadă!
CARAŞ-SEVERIN – Împărţite la 77, şase milioane de lei din sumele defalcate din TVA vor fi împrăştiate pe drumurile comunale!
CARAȘ-SEVERIN – Un conflict spontan între doi vecini s-a sfârșit dramatic pentru amândoi: unul dintre ei a ajuns la spital, iar celălalt a fost reținut, apoi arestat. Fapta a fost sesizată anchetatorilor de fiica victimei, care a sunat la Poliție, procurorii cărășeni dispunând punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva agresorului!
REŞIŢA – Opaiţul cu ştampilă de tipul Firmalampen reprezintă obiectul lunii ianuarie la Muzeul Banatului Montan!
BĂILE HERCULANE – Regionala CF Timişoara a scos la licitaţie pe SEAP contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană consideră prioritare drumurile, șase dintre acestea urmând să fie scoase la licitație imediat. Nu au fost uitate nici podurile și nici promisiunile încă nefinalizate!
CARAŞ-SEVERIN – E vorba despre firmele importante din judeţ, aflate pe lista actualizată a Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF!
CARAȘ-SEVERIN – Este tristul bilanț al celor 11 posibile accidente de muncă produse în luna decembrie 2023, într-o lună cu doar 18 zile lucrătoare…
REȘIȚA – Antrenorul Cristian Chitucea este încântat de cât de repede a „explodat” proiectul echipei „Lupii Argintii”!
CARANSEBEȘ – Cu aceste cuvinte, ne referim la concertul de Anul Nou susținut pe scena casei de cultură a orașului de orchestra condusă de dirijorul Alexandru Petria, alături de tenorul Remus Alăzăroae și soprana Mihaela Marcu!
CARAȘ-SEVERIN – Dintre acestea două produse la un apartament și o casă din Reșița, iar patru au afectat 3,4 hectare de vegetație uscată!
