REȘIȚA – Luptătorii de la Clubul Sportiv Școlar Reșița au câștigat zece medalii în finala Campionatelor Naționale Școlare U17 ce…
CARAȘ-SEVERIN – Ambele răspunsuri pot fi corecte, conform analizei DSP privind dinamica bolilor cronice în perioada 2018-2023!
REȘIȚA – Fetele de la CSU Reșița vor disputa primele meciuri din 2025 în deplasare: primul, pe 15 ianuarie, cu Universitatea de Vest Timișoara, iar al doilea, pe data de 18, contra fetelor de la Universitatea Cluj!
REŞIŢA – Cu o echipă de conducere stabilă, filiala municipală pune la punct strategiile electorale pentru 2024. Ţinta pe care şi-au stabilit-o umaniştii reşiţeni pentru alegerile locale de anul viitor o reprezintă intrarea în Consiliul Local al municipiului, potrivit preşedintelui organizaţiei Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), Dumitru Arjoca!
CARAŞ-SEVERIN – Cea mai frumoasă porțiune din întreg traseul Via Transilvanica se găsește la noi în județ. Peste 254 km…
CARAȘ-SEVERIN – Drogurile și alcoolul la volan au devenit, din păcate, o obișnuință pe drumurile județului. În doar 24 de ore, sau mai exact în prima parte a nopții de joi spre vineri, veselia incompatibilă cu volanul a fost întreruptă în trei cazuri, două cu droguri, la Reșița și Bocșa, și unul cu alcool, la Greoni!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Asta crede șeful AJF Caraș-Severin, Viorel Lolea, despre liderul Ligii a IV-a, care mai mult ca sigur va reprezenta județul la barajul de promovare!
CARAȘ-SEVERIN – Nu e vorba de o glumă, ci de grave acuzații de fals și uz de fals, în urma cărora Spitalul Județean ar fi cerut aproape 3 milioane de lei, pentru renumita stație de oxigen „catastrofă“!
REȘIȚA – Nu chiar de acum, ci de abia după ce proiectantul va veni cu o soluție tehnică potrivită, facilă și acceptabilă financiar!
AGADICI – Este vorba despre un tânăr de 25 de ani care acumulase deja ceva experiență infracțională într-ale înșelăciunii, vreo doi ani, prin Germania, având în palmares și două mandate de arestare. Oamenii legii au dat de el la Agadici, de unde a fost săltat, urmând să fie extrădat!
CARAȘ-SEVERIN – Oamenii legii au câștigat campionatul organizat de Ziua Poliției Române!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre un cetățean bulgar de 33 de ani, care circula cu un ansamblu de vehicule pe DN 6, pe direcția Orșova-Caransebeș, când a fost tras pe dreapta, joi, la ora 9.34, în afara localității Petroșnița, de polițiștii Biroului de Drumuri Naționale și Europene!
CARAȘ-SEVERIN – Disputa dintre cei doi oficiali pe tema programului guvernamental „Lapte, corn și fructe“ e câștigată de Nelu Popa, singurul primar din județ care și-a asumat organizarea și derularea programului!
CARAŞ-SEVERIN – Statul ar urma să primească 20%, iar restul de 80% ar reveni în teritoriu astfel: 35% Consiliului Județean, iar 45% celui local!
VEST – E vorba despre licitația pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru drumul de mare viteză Caransebeș-Lugoj!
REȘIȚA – CSM Reșița a disputat joi un „joc școală” împotriva echipei de juniori a clubului, antrenată de Leo Doană, în care rezultatul nu a contat prea mult. Pe fotbalitșii rosso-neri îi așteaptă acum amicalul tare cu o formație de Liga 1. Partida de verificare dintre UTA Arad, antrenată de Mircea Rednic, și CSM Reșița va fi sâmbătă, 23 martie, de la ora 13, pe stadionul din Sânnicolau Mic!
MĂURENI – Ediția din acest an a competiției Kinder Cup Măureni la fotbal juvenil se va desfășura la finalul acestei săptămâni, fiind așteptate 14 cluburi participante din sud-vestul țării!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului, Romeo Dunca, sau Dunca asfaltatoru’, a fost prezent în teren, pe DJ Oravița-Brădișorul de jos, alături de primarul Costel Ursu, unde s-a dat drumul unor lucrări de reciclare a asfaltului și unde se va turna un covor de 6 centimetri!
CARAŞ-SEVERIN – Capitala Ungariei a găzduit marţi, 19 martie, vernisajul expoziţiei „Morile Banatului“, evenimentul incluzând şi o degustare de bucate tradiționale din Banat, pregătite cu diverse tipuri de făină!
