CARANSEBEȘ – Ajunsă la a zecea ediție, competiția de old-boys se va desfășura, sâmbătă, 5 august, începând cu ora 10,…
SADOVA VECHE – Accidentul s-a produs în această seară, un autoturism în care se aflau trei persoane lovind un cap de pod și răsturnându-se în afara carosabilului!
CARAȘ-SEVERIN – Spunea șeful județului vizavi de „buruienile“ care se agață de zidurile puterii, pentru a nu-și pierde accesul la „robinetele“ banului public!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Pentru o mână de oameni din Ineleţ, viaţa merge mai departe, cu bune şi cu rele. Şi cei care fac ca povestea să continue sunt inimoşii voluntari ai unei asociaţii din Timişoara!
REŞIŢA – Peste 2400 de locuri de parcare din municipiu ar urma să fie digitalizate, investiţia ridicându-se la aproximativ 7 milioane de lei. Sistemul smart-parking va fi introdus în 33 de zone ale Reşiţei, susţin reprezentanţii primăriei!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului spune că legiuitorul pune bețe în roatele administrațiilor locale, blocând proiecte, prin încuviințarea traseismului politic!
CARAȘ-SEVERIN – Clubul ACS Lupii Argintii și-a extins aria de selecție și va pregăti copii și în Măureni, grație bunei colaborări cu primarul Brian Filimon!
REȘIȚA – Complexul Municipal de Sport şi Sănătate „Ioan Schuster” se va închide în luna august pentru lucrările anuale de mentenanță și va fi redeschis la începutul lunii septembrie!
CARAȘ-SEVERIN – Au fost aplicate aproape 500 de sancțiuni contravenționale și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare. Viteza rămâne principala abatere sancționată, 181 dintre contravenții fiind pentru apăsarea excesivă a pedalei de accelerație!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar și ei! Circul din Consiliul Județean, care marchează războiul absurd dus de opoziție împotriva oricăror tentative de a pune lucrurile în mișcare, a culminat cu blocarea trecerilor cu bacul la frontieră!
CARAȘ-SEVERIN – Prefectul județului rămâne ferm pe poziție după ce a fost acuzat de conducerea spitalului din Caransebeș că vorbește „baliverne” și că „pune botul” la fel de fel de „fake news”!
ROMÂNIA – Chiar așa! Oare PENTRU ce să te încăpățânezi să le explici celorlalți cum trebuie să fie lucrurile, să-i faci să înțeleagă ce se întâmplă, dacă se fac sau nu într-un anume fel, să le “deschizi” ochii să înțeleagă cum va fi dacă va fi, să-i “ridici” de unde sunt pentru a percepe unde se termină adevărul și își face loc minciuna?
REȘIȚA – Clubul Sportiv Ciocan Cristina a participat recent la campul internațional Kasta, desfășurat în Serbia, acesta fiind mai mult un stagiu de pregătire, decât o competiție a tinerilor baschetbaliști! Clubul reșițean a făcut deplasarea în Serbia cu 16 copii!
CARANSEBEȘ – Liliana Dragomir, legitimată la CSM Caransebeş şi CSU Arad, a fost prima la Trail Race Kopaonik, competiție organizată în Serbia!
REȘIȚA – Este vorba despre unul dintre proiectele aprobate în recenta ședință de consiliu local, referitor la aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor aferenți pentru construirea a două centre de colectare prin aport voluntar!
CARAŞ-SEVERIN – Determinarea s-a făcut pe vorbe şi pe încredere, în lipsa analizoarelor şi a navigării propriu-zise!