Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Ajunsă la a zecea ediție, competiția de old-boys se va desfășura, sâmbătă, 5 august, începând cu ora 10, pe stadionul din Parcul Teiuș, organizatorul Dan Avram anunțând nume mari în iarba caransebeșeană!

Sunt așteptate Poli Timişoara, UTA Arad, Corvinul Hunedoara, CSM Reşiţa, Minerul Moldova Nouă, Berzasca şi două echipe din Caransebeş – ERA 1 şi ERA 2, cu foști mari jucători precum Florin Bătrânu, Titi Varga, Octavian Roşca, Adrian Stupar, Romică Gabor, Florea Văetuş, Dorin Micşa, Constantin Marcu, Doru Popa, Leo Doană, Ion Florea, Nicolae şi Constantin Tismănaru, Florin Popa, Duly Kelemen, Ionel Sabadiş și Mișu Paulescu.

„Se va juca în sistem turneu, echipele fiind împărţite pe două grupe, pe teren redus, în formula 7 + 1, cu două reprize de câte 10 minute, iar câștigătoarele grupelor joacă finala. Va fi și un meci vedetă, între <<Stelele Banatului>> și noi, cei din Caransebeș. Îl așteptăm și pe Belodedici, iar un alt prieten, Iosif Rotariu, nelipsit de la ediţiile anterioare, nu va putea participa, deoarece are un necaz în familie. Oricum, noi vom încerca să ne simțim bine și să ne mai dezmorțim puțin, pentru că avem și noi deja o vârstă. Îi așteptăm pe iubitorii fotbalului din zona noastră în tribună, intrarea fiind liberă. După turneu vom avea și o <<a treia repriză>>, în care vom depăna amintiri!”, a spus Dan Avram, cel care de 10 ani reunește gloriile fotbalului din zona de vest la Caransebeș. Alături de acesta sunt Primăria și Consiliul Local Caransebeș și Cabinetul Notarial Schinteie Petru. De asemenea, Direcția Județeană de Sport Caraș-Severin va acorda cupe echipelor participante.

JCS-R.M.