Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Consilierii locali din Caransebeș au aprobat taxele și impozitele locale pentru 2025, datorate de persoane fizice și juridice pentru case, apartamente sau terenuri. N-au mai fost dezbateri prelungite, probabil și pentru că se apropie alegerile locale, așa că s-a votat de către toți aleșii doar indexarea obligatorie cu rata inflației de 10,4 la sută!

În rest, nu a fost vorba de vreo majorare a taxelor și impozitelor, fie că vorbim de clădiri, terenuri, mașini, reclamă, spectacole sau eliberare de certificate avize sau autorizații. În același timp, se păstrează bonificația de 10 la sută acordată celor care plătesc taxele și impozitele locale până la 31 martie 2025. Tot la capitolul facilități se înscrie și reducerea cu 50 la sută a impozitului pentru mijloacele de transport hibride.

Aleșii locali au fost de acord și cu „anularea creanțelor restante, în sume mai mici de 40 de lei inclusiv, mai vechi de 1 ianuarie 2021, pentru persoanele fizice și juridice“. Iar un alt proiect de hotărâre, inițiat de primarul Felix Borcean, care stipula anularea creanțelor fiscale deținute de persoanele fizice aflate în stare de insolvabilitate (56.685 de lei) și a rămășițelor și majorărilor de rămășițe ale impozitelor prescrise ale persoanelor decedate (26.320 de lei), a trecut de votul aleșilor locali, care nici în acest caz nu au avut vreo obiecție. Trebuie precizat că persoanele insolvabile sunt aproape în totalitate cetățeni străini, în timp ce persoanele decedate sunt toți români.

JCS-R.M.

2 Comentarii

  1. cred ca ar trebui diminuate cu 10% in conditiile actuale cand electricitatea si gazul costa mai mult ca dincolo dar lamurirea vine cand km de autosteada este mai scump ca dincolo si cand anii de scoala te expediaza direct in Somaj.

  2. Ipotetic vorbind… Ar mai trebui să plătească impozit și locuitorii străzilor unde nu se face chiar nimic? Strada Horia (normal era Horea dar…), Strada Cloșca, Strada Eftimie , Strada Baba Novac…

Adaugă comentariu