Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Desigur, vă întrebați cine este femeia. Ne-o arată social-democrații, care i-au dat de două ori mai mulți bani decât Băilor Herculane, deși pozează în salvatorii stațiunii!

Nu vorbim nici despre „Mihaela, dragostea mea!“, din episodul nefericirii adjunctului secretarului general al NATO, Mircea Geoană, care s-a culcat președinte și s-a trezit al doilea, socotelile fiind schimbate după numărarea voturilor Diasporei. Și nici despre desenul animat după care tânjeam toți copiii în Epoca de Aur și de tristă amintire. Ci vorbim despre o figură chiar mai puțin cunoscută, primărița de la Lăpușnicu Mare, Mihaela Drăgilă. Ce-o face de două ori mai importantă pentru consilierii județeni ai PSD decât una dintre cele mai vechi stațiuni balneare ale lumii, declarată și stațiune de interes național? Chiar în contextul în care Băile Herculane și-au pierdut termalele, care oricum continuă să scurgă în apele Cernei, iar oficialii PSD pozează în salvatorii lor, acuzându-l pe șeful județului că ar vrea să le fure, pornit la vânătoare cu elicopterul…

Ei, bine, atât au fost de salvatori și dezvoltatori aleșii PSD de la județ, încât au alocat stațiunii de pe Valea Cernei doar 250.000 de lei, iar primăriței (încă) liberale de la Lăpușnicu Mare 500.000 de lei, despre care se tot spune că ar trece în barca roșie. Ce-a făcut femeia primar ca să merite mai mult decât o stațiune? Răspunsul vine de la șeful județului, oferit în ședință de consiliu: trece la PSD. Bine, e clar, Herculanele nu se compară nici cu orașul de pe Valea Bistrei, unde primarul Luca Mălăiescu a primit de 10 ori mai mult de la colegii de la județ.

Ca să completăm imaginea „salvatorilor“, merită să amintim episoadele în care consilierul județean Doru Coșei le-a strigat social-democraților că „ați devalizat Băile Herculane! Pur și simplu ați venit peste noi și ne-ați jefuit!“ După ce distribuirea acestor sume a devenit certă, același consilier le-a reproșat faptul că stațiunea va pierde banii de pe proiectele europene aflate în derulare, pentru că nu va avea din ce să-și acopere cofinanțările.

Între timp, după atâția salvatori de carton, robinetul apelor termale de la Herculane rămâne oprit, afectând aproape toate bazinele de tratament și operatorii de turism din stațiune. Ne ferim să concluzionăm cine încearcă și cine se opune dezvoltării județului. Nu de alta, dar lucrurile devin deja mult prea evidente…

JCS-A.M.