Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – „De 1 Decembrie ne punem straiele de sărbătoare şi cântăm împreună, pentru că dincolo de etnie, religie sau poziţie socială, suntem ROMÂNI!“, transmite Primăria Reşiţa! 

Programul oficial dedicat Zilei Naţionale va debuta, vineri 1 decembrie 2023, la ora 13, cu salutul Drapelului de luptă, urmat de intonarea Imnului Naţional şi oficierea serviciului religios de către soborul de preoţi ai Episcopiei Caransebeşului. Vor urma scurte alocuţiuni ale oficialităţilor, în ordinea transmisă de organizatori: prefectul judeţului, preşedintele Consiliului Judeţean, primarul Municipiului Reşiţa şi şeful Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale. Ceremonialul se va încheia cu defilarea formaţiunii MApN de la Regimentul din Lugoj şi celor patru formaţiuni din structurile locale ale MAI: Poliţie, Pompieri, Poliţie de frontieră şi Jandarmerie.

Festivităţile vor continua cu un spectacol folcloric, organizat cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin și a Primăriei Reșița, susținut de artiștii: Ramona Viţa, Ghiță Călţun Brancu, Alin Ienci, Mariana Suciu-Neidoni, Valerica Ianoşi Marian, Gabi Zaharia, Ana Maria Moldovan, Maria Morman, Tițian Puichiţă și Narcis Căldăraş, acompaniaţi de orchestra Virtuozii Semenicului condusă de maestrul Mircea Petruţ. Două suite de dans interpretate de Ansamblul Folcloric Renaşterea al Centrului pentru Persoane Vârstnice Reşiţa – coregraf Petrică Bagiu – și, respectiv, Ansamblul Folcloric Junii Gugulani din Caransebeș – coregraf Adrian Jurchescu, vor încheia seria manifestărilor.

Tradiționala fasole cu ciolan și murături, oferită tuturor participanților de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, va încheia programul oficial dedicat Zilei Naționale.

Tot de 1 Decembrie, în Centrul Civic, va avea loc deschiderea oficială a Târgului de Crăciun şi a patinoarului. Târgul este pregătit să găzduiască peste 100 de comercianţi, care vor oferi spre vânzare produse tradiţionale, precum şi suveniruri şi obiecte de artizanat. Patinoarul va avea o suprafaţă de 600 mp şi va funcţiona zilnic, între orele 10:00-20:00.

JCS-Walter Fleck