Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Arta plastică și fotografia se reunesc în cartea lansată în cadrul Decadei Culturii Germane. Autori sunt artiștii reșițeni Doina și Gustav Hlinka, alături de Klaus Fabritius, vicepreședinte al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR)!

Fantezie și realitate” a văzut lumina tiparului cu doar două zile înaintea lansării găzduite vineri de Centrul UBB, surpriză plăcută pentru autorii pregătiți de lansarea variantei electronice a albumului. „Ne întâlnim adesea, fie că venim noi în Caraș-Severin, fie că delegații din Banatul Montan vin la București. Ne-am dorit să încununăm această prietenie între organizații și ne-am gândit la acest album.”, a punctat Klaus Fabritius.

Până la titlu a fost doar un pas, pentru că artiștii văd lumea altfel, iar aceasta este fantezia. În vreme ce fotografia, pasiunea de-o viață a vicepreședintelui FDGR, surprinde realitatea. Așa a apărut albumul având în paginile din dreapta opera artistică, iar pe cea din stânga o fotografie cu un element comun acesteia. „Albumul cuprinde câteva luni de muncă, fiind al șaptelea dintr-o serie dedicată colaborării între artă și fotografie.”, a încheiat Klaus Fabritius.

Doina Hlinka vede albumul precum o provocare de a face ceva diferit de ceea ce face în mod obișnuit alături de Gustav Hlinka. Discuțiile despre album au început acum doi ani și, de un an încoace, autorii au depus eforturi intense pentru ca materialul să fie gata într-o zi de vineri 13. Zi care, pe lângă lansarea albumului, a mai cuprins recitalul „Nostalgii din lumea sufletului”, susținut la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” de pianiștii Ștefania Vasiliu-Olaru și Doru Sascău, precum și concertul susținut în Aula Magna a Centrului UBB de formații și grupuri muzicale ale germanilor din România. Un eveniment care dovedește încă o dată cum oameni de culturi diferite pot trăi împreună în pace și cum cultura însăși poate fi liantul care să apropie oamenii.

JCS-Ionel Ivașcu