Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Spune un fost oficial județean, care nu-i dă dreptate șefului Opoziției devenite majoritare în CJ, Ioan Crina – care cu amendamentul său lasă fără bani primăriile liberale –, ci șefului județului!

Faptul că social-democrații au cucerit, prin trădarea unor liberali de la județ, majoritatea în Consiliul Județean, a dat stângii curaj să adune 18 semnături de consilieri pe rușinosul amendament al șefului opoziției, Ioan Crina, prin care se alocă 90% din banii pentru echilibrarea bugetelor către primăriile PSD sau cele care urmează să schimbe macazul spre roșu.

Președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, a reușit să amâne mârșăvia, retrăgând proiectul de pe ordinea de zi, explicând că atunci când liberalii au avut puterea în mâini, primăriile lor au primit 60% din aceste fonduri, proporțional votului cetățenilor, restul de 40% fiind direcționat către primăriile social-democrate. Afirmațiile i-au fost contrazise, motiv pentru care șeful județului a publicat lista cu distribuirea banilor de anul trecut, în care se vede clar modul în care s-a făcut împărțeala.

„În 2023, când majoritatea din Consiliul Județean era de dreapta, am considerat că este important ca toate comunitățile locale să beneficieze de sumele destinate pentru reechilibrarea bugetelor primăriilor, indiferent de ce culoare politică au primarii. Am distribuit banii într-o proporție de aproximativ 60% către primăriile PNL și 40% către cele ale PSD, ținând cont de raportul populației reprezentate de cele două forțe politice. Nu spun că a fost perfectă această împărțeală, dar nu ne-am bătut joc de nimeni. Ce s-a întâmplat în ședința ordinară de marți? Noua majoritate PSD din Consiliul Județean a făcut ea împărțeala, peste 90% din bugetul alocat se vrea distribuit către primăriile PSD. Rușinos mod de a te prezenta în fața electoratului, mai ales pentru consilierii județeni aleși să reprezinte Oravița și Reșița, care au ajuns să taie sumele alocate pentru a sprijini dezvoltarea comunităților care i-au votat. În consecință, am retras proiectul. Vreau să le dau câteva zile de gândire, poate o să înțeleagă că resursa pe care ei întâmplător o împart nu este a lor, este a cetățenilor județului.“

Fără să intrăm în detaliile obositoare ale cifrelor, remarcăm comentariul lui Horia Irimia: „Romeo Dunca are dreptate! Anul trecut, în 2023, s-au împărțit foarte echilibrat/corect sumele pe localități. Niciodată nu s-au împărțit așa corect aceste sume începând cu 1992, de când s-a reînființat Consiliul Județean! Afirm cu tărie, pentru că știu bine istoria Consiliului Județean… Am lucrat de 4-5 ori la Consiliul Județean în diferite perioade și pe diferite posturi.“

JCS-Antoniu Mocanu