Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2019

Browsing

REŞIŢA – La conferinţa de presă susţinută joi de preşedintele PSD Caraş-Severin, Luminiţa Jivan, s-a făcut referire şi la declaraţiile ministrului de interne, Marcel Vela, vizavi de faptul că şeful IPJ Caraş-Severin „face acte politice, poliție politică, se implică pe față, cu probe, cu termene și tot politic de la nivelul ministerului este ținut în palmă și apărat sau protejat“.

CARAŞ-SEVERIN – Zilele trecute, Marcel Vela declara că are în vizor situația unui inspectorat politizat de către şeful acestuia, vorbind chiar de posibilitatea ca cel care a condus inspectoratul să fi realizat și acte de poliție politică, ministrul dând exemplu chiar IPJ Caraş-Severin. Declaraţia şefului MAI a fost urmată şi de ordinul de detaşare pentru două luni, emis de IGPR, a lui Viorel Avram în fruntea IPJ Botoşani.

ROMÂNIA – Decizia aparține ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela și a fost luată ca urmare a tragediei de la Timișoara, unde o mamă și doi copii au murit, după ce o firmă a efectuat o deratizare în blocul în care locuiau. „În ceea ce privește situația tragică înregistrată zilele trecute la Timișoara, ministrul Ion Marcel Vela a dat dispoziție să se verifice toate societatile comerciale care detin sau comercializeaza substanțe si produse chimice folosite pentru serviciile de deratizare”, a anunțat, miercuri după amiază, Ministerul Afacerilor Interne.

OŢELU ROŞU – Se pare că zvonul de redeschidere a uzinei de pe Valea Bistrei va fi o certitudine, iar după şapte ani combinatul va produce din nou oţel pentru Europa! Chiar azi, 20 noiembrie, o delegaţie a holdingului polonez Cognor Group şi directorul combinatului siderurgic de la Buzău au fost la uzina Mechel din Oţelu Roşu pentru a mai pune la punct detalii în vederea începerii producţiei de oţel în oraşul de pe Valea Bistrei, activitate estimată a demara din ianuarie 2020.