Caraş-Severin, Romania


OŢELU ROŞU – Se pare că zvonul de redeschidere a uzinei de pe Valea Bistrei va fi o certitudine, iar după şapte ani combinatul va produce din nou oţel pentru Europa! Chiar azi, 20 noiembrie, o delegaţie a holdingului polonez Cognor Group şi directorul combinatului siderurgic de la Buzău au fost la uzina Mechel din Oţelu Roşu pentru a mai pune la punct detalii în vederea începerii producţiei de oţel în oraşul de pe Valea Bistrei, activitate estimată a demara din ianuarie 2020.

Pentru început, demararea activităţii, potrivit unor surse, presupune angajarea personalului de întreţinere şi revizia utilajelor. La ora actuală, în uzină mai sunt angajate 15 persoane, însă personalul este insuficient pentru ceea ce presupune o revizie totală. Începerea activităţii presupune şi angajarea a 350 de oameni pentru oţelărie, sau cel puţin astea sunt discuţiile din stadiul negocierilor.

Se mai poate face producţie la Oţelu Roşu, mai există utilaje funcţionale? Da. Şi ne-a confirmat acest lucru chiar şeful Serviciului de Întreţinere din cadrul combinatului, Constantin Lazăr. „Oţelăria este în stare de funcţionare, utilajele sunt complete. Trebuie doar o revizie pentru că nu se mai produce nimic de şapte ani. Nici nu m-am aşteptat să nu fie producţie aici atâţia ani, pentru că investiţia a fost una serioasă. Am înţeles că un investitor vrea să vină şi sper ca lucrurile să meargă bine. Oricum cred că are bani şi este serios. Ca să redeschizi oţelăria, timp de câteva luni, la început, îţi trebuie bani grei. Şi cred că ei au acei bani, altfel nimeni nu vine pentru o lună pentru că a pierdut tot. Eu cred şi sper că va fi bine, mereu am sperat“, ne-a spus Lazăr.

Cognor Holding este un grup de firme poloneze cu profil metalurgic, producţie oţel şi prelucrare a metalului.

Nina Curiţa