CARAȘ-SEVERIN – A spus ministrul Marcel Vela, cerând maximum de implicare în organizarea celui de-al doilea tur al alegerilor pentru poziţia de şef al statului!
Pregătirea celui de-al doilea tur al alegerilor pentru Preşedintele României a făcut subiectul unei întâlniri de lucru – în sistem videoconferinţă – între echipa centrală, sub conducerea ministrului Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, şi cele din teritoriu, conduse de prefecţi. Evenimentul a fost deschis de Vela, care le-a mulţumit tuturor pentru implicarea maximă de care au dat dovadă în organizarea primului tur, lucru vizibil şi în numărul redus de evenimente: „Comparativ cu alegerile prezidenţiale din 2014, evenimentele care ţin de infracţiuni au scăzut cu peste 60%“. Ministrul a promis „monitorizare de la nivel central în fiecare judeţ, diferită faţă de turul întâi, monitorizarea însemnând nu neapărat control, ci susţinere şi sprijin, pentru o bună comunicare, operativitate maximă şi găsirea unor soluţii adecvate, rapide care să soluţioneze orice eveniment într-un mod operativ. (…) Şi nu doresc în niciun judeţ să se întâmple ce s-a întâmplat în Arad, adică să se depună armele sau să se fugă din linia frontului. Pentru că cei care fac infracţiuni sau care se dedau la evenimente incorecte – şi aici mă refer la contravenţii – nu iau pauză. Trebuie să găsim resurse ca să stăm cu toţii pe baricade! Să fim demni, să ne implicăm maxim pentru că o facem pentru România, pentru democraţie şi pentru legalitate. Nu o faceţi nici pentru şefii dvs de la prefectură sau pentru ministrul Afacerilor Interne sau comandanţii direcţi“. Ministrul Vela a vorbit despre responsabilitatea faţă de cetăţeni, despre faptul că „suntem cu toţii o echipă în slujba ţării“ şi că este convins că, prin implicare, „împreună vom da un exemplu că MAI poate deveni un minister de elită“.
Echipa centrală a cerut celor din teritoriu să se asigure accesul presei şi al celorlalte organisme acreditate la procesele electorale, pentru că singurul lucru secret este votul, ceea ce face alegătorul în cabină.
În ceea ce priveşte judeţul Caraş-Severin, prefectul Matei Lupu a detaliat că totul este pregătit, că s-a lucrat şi noaptea şi că toate materialele necesare votului vor ajunge în teritoriu, însoţite de Poliţie şi jandarmi, că avem „peste 180 de persoane care sunt la intervenţie în această perioadă a alegerilor“ şi că „sunt doi preşedinţi care au fost schimbaţi, unul dintre ei care a avut problemă cu un dosar penal, iar celălalt la cerere, pentru probleme medicale. S-a schimbat şi un operator, din nou pentru probleme medicale, o doamnă care chiar a născut în această perioadă. Suntem pregătiţi să preluăm buletinele şi materialele după alegeri, vom lucra în acelaşi sistem, la Sala Polivalentă. În funcţie de cum ajung secţiile, vor lua un bilet de ordine, vor sta în sală pentru a evita problema frigului sau a ploii“.
Caraş-Severinul a fost dat ca exemplu la nivel de ţară pentru acest mod de lucru, despre care prefectul Matei Lupu vorbeşte cu modestie: „Pot să vă spun, nu ca o laudă, ci ca un lucru normal, am funcţionat atâţia ani ca primar şi trimiteam preşedinţii de la secţiile de votare – cu autobuz, cu microbuz, cum ne organizam – şi stăteau oamenii afară. Am avut chiar un coleg, jurist la Prefectură, căruia i s-a făcut rău afară. Chiar nu mi s-a părut normal să ţii omul afară. Sigur, toţi suntem conştienţi că preluarea materialelor durează, că nu poţi să-i rezolvi pe toţi odată. (…) De la ora 6.00 când merg şi până mâine zi sunt aproape 24 de ore, trebuie să-i oferi o condiţie normală, să stea pe o bancă, să-i fie cald, să nu-l plouă. Mai ales fiind în Sala Polivalentă, mai comunică între ei, mai socializează. Şi-atunci parcă-i altceva, trece mai uşor timpul“.
Ministrul Afacerilor Interne a subliniat necesitatea pregătirii pentru eventuale deszăpeziri, mai ales în judeţele montane cum este şi Caraş-Severinul, iar prefectul ne-a asigurat că suntem pregătiţi şi la acest capitol: „Până la ora actuală nu avem informaţie că ar ninge, dar suntem pe cod hidro, se poate oricând transforma ploaia în ninsoare. O să insistăm la DN să fie pregătiţi, ca să nu avem surpriza că nu pot veni cu buletinele de vot din cauză că este drumul închis sau nu e curăţat. Nu cred să ajungem în situaţia asta, oricum e foarte bine că am fost atenţionaţi şi o să luăm şi această măsură. Mai mult decât atât, pot să vă spun că am luat o altă măsură care mi se pare normală, am pregătit ISU, au 25 de generatoare, în situaţia în care se întrerupe curentul accidental într-o secţie de votare sau într-o zonă, iar cei de la Enel au pregătit încă cinci, dintre care două sunt generatoare mari, acele generatoare care pot să ţină o localitate, celelalte sunt generatoare mai mici. Pe lângă asta, am discutat şi cu primăriile, cei care au, să-şi pregătească generatoarele pentru situaţia în care se întrerupe curentul. Sper să avem o desfăşurare normală, fără incidente. Şi mă bucur că în această perioadă chiar nu am avut niciun incident electoral şi sper să nu-l avem nici în ziua alegerilor“.
Antoniu Mocanu