Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2017

Browsing

CARAŞ-SEVERIN – Ultima lună a anului trecut reprezintă vârful unui top nedorit al ultimilor ani. Potrivit datelor oficiale ale Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, pe tot parcursul lunii decembrie 2016 nu s-au înmatriculat decât 39 de firme! Asta în condiţiile în care cea mai slabă lună a ultimilor patru-cinci ani are înmatriculări ce se ridică în jurul cifrei 50.

BUCUREŞTI – În cadrul audierii miniştrilor propuşi de guvernul PSD-ALDE în Parlament, la Comisia pentru Administraţie, primul care a adresat întrebarea a fost secretarul Senatului, senatorul de Caraş-Severin Marcel Vela.

ORAVIŢA – Trei tineri timişeni au fost prinşi de poliţiştii din Oraviţa la scurt timp după ce ar fi furat mai multe pachete de ţigări dintr-o societate comercială. Cei trei s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat.

CARAŞ-SEVERINOficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunţă prelungirea, până pe 31 ianuarie 2017 ora 16:00, a sesiunii de primire a proiectelor pentru procesarea produselor agricole prin PNDR 2020.

REŞIŢA – Chiar dacă în aparenţă nu s-a întâmplat mare lucru odată cu trecerea în noul an, o serie de biruri au fost ciuntite. O dată cu intrarea în vigoare a unei serii de modificări fiscale, cea mai importantă noutate este scăderea cotei standard de TVA de la 20, la 19 procente, de la începutul acestui an, după cum ne spune Zlatia Cocar, purtătorul de cuvânt al Administrației Județene a Finanțelor Publice Caraş-Severin.

BOCȘA – Cunoscuta fotbalistă Laura Roxana Rus a ajuns la începutul acestei săptămâni în Spania, unde va juca în următoarele șase luni. Bocșeanca a semnat un contract cu prima echipă din străinătate la care a evoluat în cariera ei, Sporting Club de Huelva.