Quantcast
Record negativ in economia judetului - Caon.ro
Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Ultima lună a anului trecut reprezintă vârful unui top nedorit al ultimilor ani. Potrivit datelor oficiale ale Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, pe tot parcursul lunii decembrie 2016 nu s-au înmatriculat decât 39 de firme! Asta în condiţiile în care cea mai slabă lună a ultimilor patru-cinci ani are înmatriculări ce se ridică în jurul cifrei 50.

„Cu toate acestea, pentru noi, ultima lună din 2016 a fost una plină, cu foarte multe operaţiuni. Agenţii economici cărăşeni au solicitat foarte multe menţiuni, iar alte operaţiuni au fost solicitate de către lichidatori“, ne-a declarat Valentin Popa, directorul ORC Caraş-Severin. Din cele 39 de înmatriculări, 29 au devenit societăţi cu răspundere limitată (una SRL-D), opt persoane fizice autorizate şi două întreprinderi individuale. Un alt record a fost înregistrat în ceea ce priveşte înfiinţarea societăţilor cu capital străin. Niciuna nu a apărut în peisajul economiei cărăşene la finalul anului trecut.

În ceea ce priveşte insolvenţa, cetățenii și reprezentanții mediului de afaceri au acum acces rapid, în limba română, la informațiile gratuite privind entitățile aflate în insolvență din șapte state membre ale Uniunii Europene. Serviciul este disponibil prin intermediul portalului european e-Justice (e-justice.europa.eu) și a fost dezvoltat în colaborare cu registrele de insolvență din Austria, Republica Cehă, Estonia, Germania, Olanda, România și Slovenia. Prin noul serviciu online, cetățenii, oamenii de afaceri, creditorii sau investitorii care doresc să deruleze activităţi economice în Uniunea Europeană, pot consulta și verifica situația partenerilor de afaceri, potențiali și actuali, accesând rapid, printr-un punct unic, informații actualizate în timp real.