Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2017

Browsing

REȘIȚA – Zilele trecute, Jurnal CS sesiza zilele trecute că în anumite zone ale Reşiţei, gunoiul nu se ridică la timp. Legat de subiect, un reşiţean posta pe o reţea de socializare felul în care arată strada Feroviarului din municipiu după ce două zile nu a mai fost ridicat gunoiul… Foto: Sebastian Mariniuc

REȘIȚA – Dacă statisticile naționale ne îngrijorau până nu demult că suntem pe locul doi în țară la cazurile de rujeolă, veștile primite de la Direcția de Sănătate Publică sunt mai mult decât îmbucurătoare, contrar zvonurilor de ultimă oră, potrivit cărora în județul Caraș-Severin ar fi apărut noi îmbolnăviri.

CORONINI – Cetatea Ladislau, din comuna Coronini, judeţul Caraş-Severin, fortificaţie medievală care a aparţinut ulterior cavalerilor teutoni, va fi reabilitată în cadrul unui proiect de aproape 20 de milioane de lei. Contractul de finanţare a fost deja semnat de ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

REŞIŢA – În aceste zile, scena politică este bulversată de evenimente care se succed cu repeziciune, pentru un simplu spectator spectacolul având nuanţe de dramatism, sau uneori chiar de grotesc. Am ajuns să vedem cu un partid depune o moţiune de cenzură împotriva propriului guvern pentru prima dată în istoria de peste 150 de ani de activitate parlamentară în România, sau cum pentru prima dată o ţară din Europa este condusă astăzi de un guvern care, oficial, nu mai este susţinut juridic şi parlamentar de niciun partid, sau, mai exact de liderul politic al niciunui partid parlamentar.

CARAȘ-SEVERIN – Nu este pentru prima oară când talentata fotbalistă Laura Rus, originară din Bocșa, face gesturi nobile. După ce a ajutat cu echipament o echipă de juniori din orașul natal, Laura Rus a venit luni după-amiază la Reșița, pentru a le face o surpriză componentelor echipei de fotbal feminin ACS Banat Girls.