Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut vineri, scor 0-1, în deplasarea de la CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în etapa a III-a din Seria a VIII-a! Unicul gol al partidei a fost marcat în prima repriză de Mancaș, din centrarea lui Făgărășanu. În ciuda acestui eșec, rosso-nerii se mențin pe primul loc, cu 48 de puncte!

Lipova este pe poziția secundă, cu 43 de puncte, iar Ghiroda a acumulat 42 de puncte în urma acestui succes. Crișul, cu 29, este ultima din play-off.

„O înfrângere la Ghiroda, unde am făcut o primă repriză slabă. Am intrat deconectați și nu pot să-mi explic de ce acest lucru, deoarece veneam după o serie bună de jocuri. Paradoxal, putea să apară și această deconcentrare, dar nu, nu sunt de acord sub nicio formă cum am arătat în prima repriză. Din păcate, în această repriză s-a și înscris și s-a stabilit istoria acestui joc. Repriza a doua a fost mai bună, mai consistentă, dar nu am reușit să înscriem deși, după numărul de ocazii, cred că am fi meritat cel puțin să egalăm. Am pierdut și trebuie să analizăm foarte bine, să identificăm ceea ce am greșit, să ne adunăm, să mergem mai departe. Păcat, pentru că, după cum bine știţi, și echipele din jocul celălalt au terminat la egalitate, și era un moment important în campionat. Dar, poate și acest duş rece este binevenit și 100% vom ști ce avem de făcut în continuare. Etapa următoare ne vom deplasa la Crişul Chișineu Criş, un adversar care se pare că este capabil să pună probleme oricărei echipe. Drept dovadă, egalul obținut la Lipova, un meci în care în care Crişul a condus ostilitățile, a avut 1-0 până în partea finală a jocului. În mod sigur nu ne va aștepta un meci ușor, o echipă pe care am văzut-o și la Reșița, dar, încă o dată, totul depinde de noi. Dacă vom aborda meciul cum am abordat până acum, mai puțin prima repriză de la Ghiroda, nu cred să avem probleme. Trebuie să coborâm rapid cu picioarele pe pământ. Ceea ce mă nemulțumește, în afară de rezultat, este faptul că doi jucători s-au accidentat și se pare că e destul de grav. Și aici mă refer la Drăghiceanu și Mensah. Se pare că la Drăghiceanu problema este destul de serioasă. Mensah urmează să facă un RMN ca să putem stabili exact diagnosticul la genunchi. Dar suntem destui în lot și sper ca aceia care vor intra să se ridice la nivelul la nivelul celor care nu vor putea juca!”, a declarat antrenorul Călin Cheregi după joc.

CSM Reşiţa: Zimmermann, Bărboianu, Dudea, Ardei, Rimovecz, Mensah, Breşneni, Chera, Drăghiceanu, Negru și Gakou.

Pe 22 aprilie, rosso-nerii vor juca din nou în deplasare, cu CS Crișul Chișineu Criș.

JCS-Ștefan Moraru