Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – După o pauză de patru sezoane de la fotbalul oficial, puțini ar fi pariat pe revenirea lui Cristian Chitucea în prim-plan. Însă atacantul celor de la Berzovia a demonstrat că ambiția și perseverența pot sfida orice pronostic, reușind un sezon de excepție în Liga a 5-a!

Cu 31 de goluri marcate, titlul de campion și promovarea în Liga a IV-a, Chitucea a devenit golgheterul competiției și unul dintre simbolurile unei echipe care a dominat campionatul. Sezonul acesta a fost despre sacrificiu, răbdare și puterea de a reveni atunci când mulți te consideră deja ieșit din joc. „La 32 de ani, după patru ani fără niciun meci oficial, puțini mai credeau că pot reveni cu adevărat în fotbal. Poate că unii mă vedeau deja ieșit din joc. Dar eu am avut un singur obiectiv: să îmi demonstrez mie și celor din jur că se poate. Nu a fost un drum ușor. Au fost ani în care am stat departe de teren ca jucător și în care mă întrebam dacă voi mai avea vreodată șansa să joc din nou un meci oficial. Dar pasiunea pentru fotbal și dorința de a reuși au rămas mereu acolo. Am muncit în liniște, fără scuze și fără promisiuni. Am revenit pas cu pas, cu ambiția de a arăta că vârsta, kilogramele în plus și pauza nu pot opri un om care încă mai crede în el. Sezonul acesta a fost dovada: 31 de goluri, câștigarea Ligii a V-a și promovarea în Liga a IV-a. Mai mult decât niște cifre, aceste realizări înseamnă muncă, sacrificii și încrederea că niciodată nu este prea târziu să revii. Pe lângă rolul de jucător, faptul că activez și ca antrenor m-a ajutat enorm în această perioadă. M-a făcut să înțeleg jocul mai profund, să mă pregătesc mai inteligent și să îmi cresc nivelul atât în teren, cât și în afara lui. Le mulțumesc domnului primar Robert Nosal, lui Iulian Mitru și președintelui AJF, Viorel Lolea, pentru încrederea acordată și pentru faptul că m-au încurajat constant să continui și să nu renunț. De asemenea, îi mulțumesc lui Mario Albu pentru ajutorul acordat la recuperarea după meciuri. Le mulțumesc colegilor mei și întregului staff de la Berzovia, fără de care acest obiectiv nu putea fi realizat. La Berzovia există un proiect ambițios, construit pe muncă, seriozitate și dorința de performanță. Această experiență mi-a demonstrat că orice îți propui se poate realiza atunci când muncești, ai răbdare și crezi cu adevărat în șansa ta. Iar pentru mine acest drum nu se oprește aici. Simt că pot face treaba asta încă cel puțin 10 ani de acum înainte și voi continua să dau totul pe teren, cu aceeași pasiune și aceeași dorință de a demonstra că nimic nu este imposibil. Pentru mine, această promovare înseamnă mai mult decât un succes sportiv. Înseamnă dovada că se poate. Indiferent de vârstă, de obstacole sau de cât timp ai stat departe, dacă lupți pentru obiectivele tale, poți reveni mai puternic.”, a declarat Cristian Chitucea.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu