CARAȘ-SEVERIN – Vizita vicepremierului Sorin Grindeanu în județ a avut un prim rezultat pozitiv concret: pe calea ferată Anina-Oravița se va circula permanent!
După cum vă spuneam, planul Regionalei CFR a fost acela de a restricționa circulația pe Semmeringul bănățean, iar până în martie 2022 trenul să circule doar în weekend. Călătorii, Primăriile Anina și Oravița, presa, ONG-urile au luat atitudine și s-a cerut ministrului Transporturilor să intervină. Problema, printre multe altele, a fost prezentată lui Sorin Grindeanu și vineri, în timpul vizitei vicepremierului în Caraș-Severin, vizită care a avut un prim rezultat pozitiv.
Așadar, CFR Călători, printr-o adresă trimisă Regionalei CFR Timișoara, susține că „în vederea menținerii traficului de călători pe ruta Oravița-Anina și retur, și evitarea unor sesizări din partea publicului, trenurile vor circula permanent“.
„Pe Oravița-Anina nu va fi oprită circulația trenurilor. Va fi ca până acum. Problemă rezolvată”, a spus și ministrul Sorin Grindeanu sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă la Timișoara.