Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Încălzirea s-a făcut, ieri, în ședința de Consiliu Local, prin aprobarea a trei HCL privind activitatea ADI „Dezvoltare Transport Public Banatul Montan“!

În mapa consilierilor municipali s-au aflat 3 proiecte de hotărâre, aprobate în unanimitate atât de către puținii consilierii prezenți fizic la ședință cât și de către cei, mai mulți, participanți online. În baza HCL de aprobare a Organigramei, a Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare, director executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Dezvoltare Transport Public Banatul Montan“ a fost numit Dănuț Jurubescu, acesta urmând a-și desfășura activitatea în baza unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Au mai fost aprobate Grila de salarizare a personalului contractual și bugetul de venituri și cheltuieli pe anul în curs.

„ADI se va ocupa de transportul metropolitan în jurul Reșiței. Acesta va debuta la sfârșitul lunii iulie cu cartierele reșițene și traseul Reșița-Văliug unde vom avea pentru început 4 curse dus-întors, cadență pe care o vom adapta în funcție de cerințe. Ulterior, vom iniția discuții cu primăriile de pe o rază de până la 40 km, pentru dezvoltarea acestei rețele metropolitane de transport. Am avut deja discuții la începutul acestui an cu primarii, s-au arătat deschiși, urmează parcurgerea formalităților legale.“, a declarat directorul general TUR, Laurențiu Stanciu.

Intenția ADI TPBM este de acoperi traseele către Văliug, Măureni, Gărâna-Brebu Nou, posibil Brebu și comunele din proximitate, situate pe direcția Oravița.

JCS-Walter Fleck

1 Comentariu

  1. Vorbiți si despre costurile reale ale initiativei si mai ales din ce surse se vor asigura banii necesari, pentru ca nu este o activitate generatoare de profit si de aceea trebuie subvenționat! Cat il costa pe resiteanul plătitor de taxe si impozite? Aceasta-i întrebarea…

Adaugă comentariu