REȘIȚA – La sfârşitul săptămânii trecute, pe Arena Naţională din Bucureşti a avut loc megaconcertul „We Are One”, eveniment muzical organizat de Pro Tv şi Kiss FM pentru ajutorarea refugiaţilor din Ucraina!
CARANSEBEȘ – Fondurile sunt destinate dotării Secției de Neonatologie, care a trecut printr-un amplu proces de renovare, primul de asemenea anvergură de când s-a înființat secția, adică de jumătate de secol!
REȘIȚA – Tinerii pun umărul la plantări între 15 martie și 15 aprilie. Tonul l-au dat elevii de la Colegiul Tehnic. Scriem asta deoarece pe 10 dintre ei, însoțiți de doamna directoare Elena Rancu, i-am găsit pe „șantier”, adică pe dealul din zona Doman, acolo unde se întind cele 25 ha de teren!
CICLOVA ROMÂNĂ – Polițiștii orăvițeni au ridicat luni, 14 martie, mai multe arme deținute ilegal, de la domiciliul unui bărbat de 60 de ani din comuna Ciclova Română, una dintre acestea datând probabil din perioada celui de-al Doilea Război Mondial!
CARAŞ-SEVERIN – Aceştia sunt termenii prin care Marian Apostol, preşedintele Cartel Alfa Caraș-Severin, a catalogat măsurile Uniunii Europene, „puse în operă rapid de instituţiile româneşti“, împotriva Rusiei!
CARAȘ-SEVERIN – Războiul ruso-ucrainean are efecte negative și asupra bătrânului combinat de pe malurile Bârzavei, afectați fiind angajații reșițeni. Sindicatele apelează la măsuri din partea Guvernului!
REŞIŢA – În cazul lucrărilor la drumuri, constructorii neserioși vor putea fi înlocuiți în cel mult patru luni cu alții. Iar avizele, adeverințe și certificatele de urbanism neeliberate în termen de două săptămâni vor fi considerate aprobate tacit!
ANINA – Pe șapte hectare, Primăria Anina vrea un parc și o policlinică, intenții aflate deocamdată la stadiul de proiect!
BOCȘA – Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a semnat șase protocoale de colaborare între CNAIR și autorități locale din țară. Printre ele, centura ocolitoare a Bocșei!
ANINA – Istoria Aninei este în curs de revitalizare grație unui proiect a cărui valoare inițială a fost de 3,5 milioane de euro. Lucrările au demarat cu ceva timp în urmă. Apoi, mai bine de două luni, vremea rea a stagnat mersul proiectului. Nu și cursul istoriei care se scrie cu fiecare cărămidă pusă la vechile clădiri!
