BOZOVICI – La Bozovici, liceul își poate primi elevii în condiții noi, iar dispensarul e aproape gata!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre un credit de investiții, pentru trei tronsoane de drumuri, la care se va adăuga și contribuția județului, de 8 milioane. Banii vor fi luați pe 8 ani, cu o marjă de dobândă de 1,9%, și ajută județul să-și mențină și anul acesta gradul de îndatorare sub 30%!
CARAŞ-SEVERIN – Aproape 1700 de candidaţi din Caraş-Severin s-au înscris la examenul de Bacalaureat sesiunea iunie-iulie. Chiar de la prima probă au fost eliminaţi doi candidaţi!
REȘIȚA – Privind aceste imagini, se observă ușor că opera de artă a lui Nicolae Comănescu își trăiește ultimele zile!
CARANSEBEȘ – În total, patru trasee cu o lungime totală de 25 de km, care vor face conexiunea între cele mai importante cartiere ale Caransebeșului cu zona centrală și parcul Teiuș!
CARANSEBEȘ – Accidentul s-a produs în această seară, în zona centrală, pe strada Tribunalului, în apropiere de internatul de la Lemn!
REȘIȚA – Mă uit în jurul meu și pot număra pe degete oamenii cu care mai am încredere să vorbesc, cu care mai simt nevoia să vorbesc lucruri serioase. Nici cu toți orice, pentru că azi nici celui mai bun prieten nu îi mai poți spune un adevăr dur pentru că se schimbă totul!
CARAŞ-SEVERIN – În plin sezon turistic, unităţile spitaliceşti din judeţ dispun de ser antiviperin, este anunţul făcut recent de Direcţia de Sănătate Publică!
DALBOȘEȚ – Primarul comunei Dalboșeț, Florin Curița, invită toți almăjenii și nu numai, în 24 iunie, să urce pe Vârful Blidaru, acolo unde se află o fântână a cărei apă este vestită în zonă pentru puterile ei miraculoase!
REȘIȚA – Pe vremuri, mașina Miliției le dădea fiori românilor. Astăzi, oamenii își fac selfie, amintindu-și de alte vremuri. Mașina Miliției și un exemplar Dacia 1100 sunt piesele de rezistență ale întâlnirii anuale a posesorilor de automobile Dacia, eveniment care a avut loc în centrul Reșiței. Bun prilej pentru noi de a dialoga cu proprietarii unora dintre bătrânele Dacii!
