VEST – Câteva zeci de străzi noi din Timișoara au fost „botezate” de o comisie formată din oameni de cultură, profesori și urbaniști și prezidată chiar de primarul Timișoarei. Străzile poartă numele unor personalități din diverse domenii!
OHABIȚA – Daniel Subțire își împarte timpul între job-ul în telecomunicații și stupina de la sat. Abia așteaptă sfârșitul de săptămână ca să lase orașul pentru a se dedica celor 100 de stupi ajunși la maturitate, la care se adaugă alte 40 de roiuri de albine!
CARANSEBEȘ – E concluzia primarului Caransebeșului, după ce doar într-o zi au fost aprobate nouă proiecte depuse de municipalitate pe PNRR. La acestea se adaugă altele aprobate deja pe același PNRR, pe „Anghel Saligny” sau la CNI!
REȘIȚA – Se va întâmpla în serile de vineri și duminică, de la ora 19, atunci când se joacă cea mai nouă premieră a Teatrului de Vest. O spumoasă comedie de situație regizată de Camelia Ghinea, care-i aduce în fața publicului pe Ioana Dobrea, Cezara Crețu, Andrada Samoilă, Alexandru Moldovan și Alin Turcu, ultimul făcându-și debutul la teatrul reșițean!
REȘIȚA – Pe Bulevardul Republicii, în apropierea zonei Kaufland, operațiunea de montare a șinelor avansează de la zi la zi. Până la finalul anului, se dorește terminarea lucrărilor pe porțiunea Kaufland-Triaj. Unii sunt sceptici în privința respectării termenului, însă răspunsul îl vor da oamenii care lucrează la montarea șinelor!
TEREGOVA – 100 de tineri liceeni și cinci profesori sunt instruiți de CEZ și Crucea Roșie Caraș-Severin. Se întâmplă în cadrul acțiunii derulate în perioada 1 octombrie – 30 noiembrie la Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie”!
CARAŞ-SEVERIN – Ministerul Dezvoltării finanțează 1.496 investiții, în 1.149 localități din România, prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Lista proiectelor finanțate, în valoare totală de 7.126.942.691,89 lei, a fost publicată pe site-ul www.mdlpa.ro!
CARAŞ-SEVERIN – Miercuri, 19 octombrie 2022, Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a primit la Palatul administrativ vizita unei delegații comerciale formate din oameni de afaceri și reprezentanți ai Parlamentului Landului Bavaria din Germania!
REȘIȚA – La propunerea senatorului Marcel Vela, ultimului supraviețuitor al luptei anticomuniste din Banat, Nicolae Ciurică, îi va fi decernat titlul de cetățean de onoare al județului. Se va întâmpla joi, 27 octombrie!
REȘIȚA – Deschiderea va fi făcută de teatrul reșițean cu viitoarea premieră „Județul fără caiși”!
