CARAȘ-SEVERIN – Pe mai multe drumuri județene s-au derulat lucrări în aceste zile, asta și datorită vremii care permite constructorilor să toarne asfalt. Președintele Consiliului Județean (CJ), Romeo Dunca, a luat la pas câteva din aceste tronsoane pentru a vedea calitatea lucrărilor!
REȘIȚA – În cadrul festivității de decernare lui Nicolae Ciurică a diplomei de cetățean de onoare al județului se propunea amenajarea unui traseu tematic al rezistenței anticomuniste în Caraș-Severin!
VĂLIUG – După cum se ştie, vulpile sunt animale aproape imposibil de domesticit, singurele cazuri cunoscute fiind acelea ale unui experiment genetic prin care s-a reuşit acest lucru, ori acela al unor cercetători ruşi cărora le-au trebuit 50 de ani ca să ajungă la acest rezultat!
CARAȘ-SEVERIN – Proprietarilor de păduri private nu le pasă că pomii lor pot crea pericol pe drumurile naționale. Asta deoarece, deși au obligația legală să toaleteze copacii în cauză, legea nu prevede nici măsuri coercitive și nici amenzi pe care administratorul drumului să le poată aplica asupra proprietarilor de păduri private!
REȘIȚA – Alin Turcu (în stânga) a debutat la Reșița în cea mai recentă premieră a Teatrului Vest. Noi l-am surprins alături de „veteranul” Alexandru Moldovan, sosit în trupa reșițeană… acum un an. Cei doi întregesc colectivul unui teatru despre care președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, are numai cuvinte frumoase!
CARAŞ-SEVERIN – Aproape 150 de metri cubi de material lemnos confiscați și sancțiuni contravenționale în valoare de 38.000 de lei aplicate! E bilanțul din ultimele două săptămâni al acțiunilor pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos. Ca aproape de fiecare dată, polițiștii nu au făcut publice firmele și localitatea unde acestea își desfășoară activitatea!
CARAŞ-SEVERIN – Asta a spus, printre multe altele, Romeo Dunca, preşedintele Consiliului Judeţean, care a prezentat un bilanţ al proiectelor şi realizărilor după doi ani de mandat, în cadrul unei conferinţe de presă!
REȘIȚA – 4676 de noi corpuri de iluminat vor fi montate pe stâlpii existenți, iar iluminatul va fi extins cu 24 km. De asemenea, vor fi implementate noi tehnologii care vor aduce reduceri consistente ale cheltuielilor pentru iluminatul stradal!
REȘIȚA – Aseară, polițiști de la Poliția Municipiului Reșița au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 22 de ani, din comuna Zăvoi, bănuit că în noaptea de 1 spre 2 noiembrie ar fi sustras 370 de litri de motorină din două utilaje parcate pe străzile Traian Lalescu și Libertății din Reșița, aparținând societății comerciale care execută lucrări de reabilitare a liniei de tramvai în municipiu!
CARAŞ-SEVERIN – În acest sens, Consiliul Judeţean a aprobat, în cadrul şedinţei de luni, suma de 77.800 de lei, bani necesari pentru continuarea acestei lucrări!