Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Asta a spus, printre multe altele, Romeo Dunca, preşedintele Consiliului Judeţean, care a prezentat un bilanţ al proiectelor şi realizărilor după doi ani de mandat, în cadrul unei conferinţe de presă!

S-a vorbit despre proiectele realizate, cele în curs de derulare şi cele pentru care se aşteaptă finanţare, reabilitările de drumuri şi o serie de alte acţiuni ale Consiliului Judeţean şi instituţiilor din subordine. Dând dovadă de fair play, Romeo Dunca a spus: „Unele proiecte au fost începute în anii trecuţi şi continuate de mine, altele sunt noi. Chiar dacă au fost începute în trecut, eu le-am dus la îndeplinire pentru că aşa este normal“.

Într-un dialog liber cu jurnaliştii cărăşeni, şeful judeţului a răspuns şi la o serie de întrebări mai mult sau mai puţin delicate. Întrebat cam la ce nivel a ajuns cu realizările în procentaje vorbind, din ce şi-a propus la început de mandat, Dunca a spus, mai în glumă, mai în serios: „Cam la nivelul bambusului. Ştiţi că sămânţa de bambus stă 5 ani sub pământ, după aia iese şi creşte repede, într-o zi cât stejarul în 10. Cam aşa e şi la noi. Pot să spun că dacă ceea ce ne-am dorit a fost 100%, acest 100% în mod normal și optimist ar putea să se întâmple în 8 ani, în proporție de 70%. Și dacă rezolvi 70% din ceea ce își dorești, eu zic că ai făcut suficient. Acești 70% dacă îi împărțim în 8 ani, pentru că oricum într-un mandat nu se poate tot, asta ar însemna cam 8% pe an. Eu cred că în 2 ani am făcut 20% din ce mi-am dorit“.

Din ce cauză doar 20%? „Aşa este universul în care am intrat. Aici încă sunt mulţi oameni care nu lucrează, dar îşi primesc salariile. Cam 20% din angajaţii Consiliului Judeţean nu muncesc şi încurcă. Iar să îi dai afară este complicat“. Acuzat mereu că ar avea şi interese, în special pe Muntele Mic, şeful judeţului a spus: „Eu dacă voiam să fiu mai bogat decât sunt, nu veneam la Consiliul Judeţean, nu mă băgam în toate astea. Eu în fiecare zi cheltui, nu câştig. Dar vreau să fac ceva. Îmi doresc licitaţii clare, transparente şi lucrări bune“.

Care este cel mai mare eşec? „Faptul că nu am putut schimba lucrurile aşa cum am vrut. Schimbarea nu se face aşa uşor cum mi-am închipuit“, a spus Dunca.

Cea mai mare realizare? „Că suntem pe calea cea bună. În momentul în care un senator și un fost președinte de CJ vin și spun public că scopul lor este să mă dea pe mine jos, asta înseamnă că este o mare realizare. Înseamnă că dacă noi ne-am dorit o schimbare în județ, atunci calea pe care am ales-o este cea bună, că cei pe care doream să îi schimbăm sau politicile lor pe care doream să le schimbăm sunt afectate, atinse de acțiunile mele și suntem pe calea cea bună “, a mai precizat preşedintele Consiliului Judeţean.

Se simte vinovat cu ceva până acum? Romeo Dunca a spus simplu: „Da. Sunt vinovat că sunt altfel decât mulţi alţii“.

Despre alte subiecte abordate de preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, în ediţiile următoare.

JCS-Nina Curiţa