REŞIŢA – Potrivit anchetatorilor, în 2 august, unul dintre cei trei a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile. Este vorba despre un bărbat de 31 de ani din Reşiţa, care este bănuit că, împreună cu alţi doi tineri, de 25 şi de 29 de ani, ar fi dat spargerea la un magazin din Reşiţa, în noaptea de 1 spre 2 august!
REŞIŢA – Poliţia prezenta, la sfârşitul săptămânii trecute, cazul unor tineri dispăruţi. Dintre ei, doar doi băieţi au rămas pe listă, oamenii legii reuşind să regăsească două fete şi copilul uneia dintre ele!
CARANSEBEȘ – Este concluzia instituției de control, care a verificat cum a gestionat Primăria Caransebeș resursele publice pe perioada stării de urgență, concluzie ajunsă zilele trecute și pe masa consilierilor locali!
REŞIŢA – Completarea actualei centuri a urbei ar putea scăpa Reşiţa de traficul greu, cu fier vechi sau lemne. Iar cei interesaţi de turism pe Semenic ar avea o variantă de ocolire a urbei!
CARAŞ-SEVERIN – Recent, Garda Forestieră Timişoara a anunţat faptul că sprijină inițiativa Primăriei Reşiţa în vederea realizării obiectivului „Dezvoltarea Zonei Turistice Semenic-Programul național de dezvoltare a turismului Schi în România“!
TOPLEȚ – Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, produs pe DN 6, la ieșirea din Topleț spre Orșova!
CARAŞ-SEVERIN – Recent, reprezentanţi ai UrbanizeHub au venit în Caraş-Severin, mai exact la Băile Herculane, Moldova Nouă şi Reşiţa. Pentru cei ce nu ştiu, UrbanizeHub România este de fapt un start-up online global, un agregator de idei, proiecte, ştiri şi opinii despre oraşe inteligente şi dezvoltare urbană sustenabilă!
CARAȘ-SEVERIN – Decizia a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Caraș-Severin și a intrat în vigoare de azi, 1 august. Asta ca urmare a informării primate de la Direcția de Sănătate Publică din Caraș-Severin cu privire la existența a două focare active de Covid-19 comunitare în cele două localități!
CARANSEBEŞ – COVID-ul a început să secere în acest al doilea val şi în Caraş-Severin, cele mai multe decese fiind înregistrate la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeş, acolo unde s-a mai înregistrat un deces, cel al unui bărbat de 71 de ani, pozitiv la Covid-19, dar care avea și alte comorbidități!
REŞIŢA – Poliţia judeţeană vorbeşte despre patru tineri daţi dispăruţi!
