CARAȘ-SEVERIN – Salvatorii cărășeni au fost anunțați, azi noapte, despre producerea a două incendii, dintre care primul s-a lăsat mai mult cu fum, iar cel de-al doilea a distrus o casă!
REȘIȚA – Pompierii militari reșițeni au intervenit, în această dimineață, în urma unui apel la 112, pentru stingerea unui incendiu mai puțin obișnuit, izbucnit la un autoturism în trafic, în zona Triaj – benzinăria Mol din municipiu. Potrivit salvatorilor, incendiul nu a făcut victime!
REȘIȚA – …în 8 mai 2021, s-au împlinit 155 de ani de când tânărul principe Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, venind pe calea apei, dinspre Baziaşul Caraş-Severinului de azi, intra în România.
CARAȘ-SEVERIN – DSP a raportat sâmbătă, 8 mai 2021, cazul unui copil din Anina, în vârstă de numai 1 lună, care a murit la Sibiu!
CARAŞ-SEVERIN – Situaţia este una alarmantă, potrivit celor de la USR Plus, care spun că 20 din cele 77 de localităţi cărăşene nu au nici măcar un medic de familie!
REŞIŢA – Cu prilejul împlinirii a 250 de ani de industrie siderurgică în oraşul de pe Bârzava, dar şi pentru a marca 20 de ani de la înfiinţarea TMK – Compania Metalurgică de Ţevi, TMK Reşiţa în parteneriat cu Muzeul Cineastului Amator organizează un eveniment inedit!
CARANSEBEȘ – Noul manager al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC) mizează pe veniturile din ambulatoriu în încercarea de a mai reduce din datoriile unității sanitare!
CARAŞ-SEVERIN – Asta susţine preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, după ce în spaţiul public au apărut mai multe afirmaţii cum că Lavinia Filip pleacă după ce au fost distribuiţi banii către primării!
CARAŞ-SEVERIN – Instituţia Prefectului a transmis că începând de sâmbătă, 8 mai 2021, oricine poate fi imunizat la centrele de vaccinare din judeţ, fără o programare făcută, în prealabil, pe platforma electronică!
SLATINA-TIMIŞ – Primarul comunei, Gheorghe Roma, ne-a spus că, în acest an, principala prioritate a administraţiei locale este să finalizeze proiectele aflate în derulare și implementare, finanţate din fonduri europene și guvernamentale!
